Cu toate pregatirile incheiate (dintre care cel mai important a fost cumpararea unui costum, indispensabil dealtfel in conditiile in care scopul principal si declarat al “vacantei” sunt interviurile), miercuri dimineata l-am imbarcat pe Luca in autobuzul de scoala, iar noi am purces la drum spre Burlington.
In treacat fie spus, plecarea din Burlington s-a datorat faptului ca biletul a fost mai ieftin cu 400$ decat orice alta varianta din Montreal (care se invarteau toate pe la 1700-1800$). Pentru un drum de 340km dus-intors = 34l de benzina = 40$, calculul initial parea favorabil. Probabil ca cineva mai experimentat ar fi luat in calcul si cheltuielile neprevazute. Oricat am citit Disclaimer-ul care venea cu biletele de avion, n-am vazut nici o mentiune la taxele si costurile suplimentare pe care le implica plecarea din Burlington. Acum, doua zile mai tarziu, fiind mai matur si prin prisma experientei personale, va spun : nu subestimati niciodata prezenta unui mall in apropierea aeroportului, cu atat mai mult atunci cand sotia, in drum spre casa, trebuie sa treaca pe langa Macy’s.
Plecarea din Burlington s-a petrecut fara probleme, intr-un avion destul de mic, as putea spune. Ar fi trebuit sa-mi dau seama, inainte de urcarea in avion, cand ni s-a cerut sa predam bagajele de mana, ca sa fie bagate in cala. Din lipsa de spatiu, pesemne.
M-am despartit cu greu de costumul proaspat cumparat, intins in proaspat cumparata geanta pentru costum, pe care aveam de gand sa o inmanez stewardesei cu rugamintea sa o agate undeva deschisa, pentru a nu mi se mototoli tinuta de interviu.
Cand am intrat in avion, mi-am dat seama ca si portofelul trebuia impaturit, ca sa aiba loc. Dupa ce mi-am inclinat capul, incovoiat umerii si indoit genunchii am reusit sa ma strecor in cabina si sa ma indes in scaunul de la geam. Cred ca daca s-ar fi putut deschide, am fi zburat cu mainile pe-afara.
Dar am ajuns la timp in Philadelphia, mi-am recuperate costumul dintr-un maldar de bagaje de mana si m-am grabit sa prind zborul de San Francisco. Dupa un transfer fara incidente, m-am regasit intr-un avion mult mai incapator (cred ca ar fi o adevarata sfidare a stiintei sa existe un avion mai putin incapator decat cel cu care venisem. Asta in cazul in care tinem cu tot dinadinsul sa il numim avion, si nu aeromodel).
Odata ajuns in avion, si stiind ca in San Francisco am vreo ora si ceva pana la zborul din Syndey, nici prin cap nu mi-a trecut ca o sa mai intampin vreo problema pana in Australia. Statistic vorbind insa, s-a dovedit ca in ce priveste familia noastra, in 100% din cazurile in care am plecat in Australia a trebuit sa pierdem avionul. Si am reusit sa mentin acest palmares intact nu datorita pilulelor « Cornel » de stat treji care ne-au adormit data trecuta si ne-au facut sa pierdem zborul din Montreal, ci datorita vantului puternic din cauza caruia cursa de Philadelphia a ajuns in San Francisco cu vreo 45 de minute mai tarziu. Daca mai adaug la asta si bunavointa personalului din aeroportul SFO, care m-au indrumat cu fermitate catre trenul ce face turul terminalelor (ca sa-mi fie mai usor probabil cu rucsacul si costumul in spate), si care tren m-a adus la terminalul meu in vreo 10-15 minute cu tot cu asteptare, uite cum diferenta confortabila de timp intre cele doua zboruri s-a redus la zero si m-am regasit fata in fata cu o doamna de la United Airlines, care mi-a spus cu repros « V-am asteptat… Dar n-am avut ce sa facem si am inchis lista. Dar nici o problema, ca va rezervam un loc in zborul de maine ». Multumesc. Si hotelul cine mi-l plateste? « Pai vedeti dvs, daca e din cauza vremii, n-avem ce sa facem. Dar putem sa va oferim un discount la un hotel din imprejurimile aeroportului ».
Si uite asa, in loc sa fiu in drum spre Sydney, am ajuns intr-un hotel din suburbia St. Bruno a San Francisco-ului, cu o zi intreaga inainte mea pentru a vizita metropola.
 |
| 2008-04-02 |
No comments:
Post a Comment