[Continuare din partea a II-a]... samanta planului era de a pleca si a se stabili acolo impreuna, ca un mare grup fericit: daca asta e catalizatorul intregii idei (s-a dovedit ulterior ca nu era, ci a avea numai rol de deodorant psihic cu aroma de prospetime), ce se va intampla in cazul in care, dintr-un motiv sau altul, vor ajunge in orase diferite? Sau in acelasi oras, dar unul hais si altul cea? Sau, Doamne fereste, pur si simplu nu s-or mai intelege si copiii, saracii, vor fi cei care vor suferi de pe urma asta? In definitiv n-ar fi fost in nici un caz vorba ca n-ar fi supravietuit, ci doar ironic, faptul ca principiul fundamental pe care s-a bazat toata ideea plecarii s-ar fi dus de râpã.
***
Un an mai tarziu.
Dintre cele trei familii, doua au luat treaba in serios si pret de cateva luni bune s-au straduit sa-si adune acte, sa se evalueze pentru Ministerul de Imigrare, sa angajeze traducatori, consultanti, avocati, care mai competenti, care mai in-, toate in ideea de a-si urma telul comun. Pentru unii procesul a fost mai direct si mai simplu, pentru ceilalti drumul a fost mai sinuos si plin de obstacole. A treia familie in schimb n-a intalnit nici o dificultate, dar nici nu se poate spune ca a incercat mai mult decat sa-i suporte moral pe ceilalti.
Si tot cam in perioada asta a inceput sa fie evident ca planul initial de a pleca impreuna s-ar putea sa devieze putin si, cu toate eforturile depuse, a inceput sa se prefigureze o plecare, daca nu impreuna, macar in Australia cu totii. Unora le suradea Sydney, altora Brisbane (macar teoretic, nu ca ar fi incercat sa faca vreun pas inspre Oz), iar celor mai ne-norocosi incepea sa li se arate Melbourne, nu neaparat din propria lor vointa ci mai mult fortati de birocratia guvernamentala.
Apoi a venit o alta perioada decisiva, in care unii au realizat ca in ciuda eforturilor depuse, nu o sa-si realizeze visul si s-au hotarat sa se lupte mai departe cu furtunile de zapada. Altii s-au gandit ca daca tot n-au depus nici un efort pana atunci, de ce ar mai face-o de atunci incolo? Iar ceilalti, cu o incapatanare greu de inteles si pentru ei, dupa stresul provocat de primirea vizelor, moment in care au realizat ca intr-adevar se intampla cu adevarat, si-au urmat inexorabil drumul asa cum fusese planificat.
A fost momentul in care pentru a doua oara, realitatea a deviat de la planul initial. "Hai sa fim ca prietenii, impreuna, in Australia" s-a schimbat in "Hai sa fim ca prietenii, in Australia".Nu mai plecau impreuna in acelasi loc, asta era un fapt stiut. De fapt, cele 3 familii prietene nu mai plecau impreuna deloc, asa ca planul s-a redefinit in "hai sa fim prieteni asa, de departe". A fost o evolutie fireasca, pe care, ca niste oameni maturi ce majoritatea dintre ei erau, au inteles-o cu totii.
Cei care erau maturi adica. Copiii, inca in acelasi oras, la cald sau la frig, dupa caz, fara sa-si aduca aminte foarte des de despartirea care va fi urmat, continuau sa fie ca siamezii, sambata de sambata, duminica de duminica. Din cand in cand, cand cineva aducea vorba printre parinti, isi dadeau seama ca ceva o sa se schimbe si ridicau glasuri mici impotriva plecarii. Lasa ca o sa va vedeti in vacante, o sa va faceti prieteni noi, o sa cresteti si o sa va obisnuiti.
***
O alta iarna, 3 ani mai tarziu, una de mare exceptie. A nins, acumulat, aproape 4 metri in tot sezonul, vreo 5-6 furtuni de zapada serioase, nopti in care a nins cate 60cm fara oprire, scolile inchise de vreo 3 ori, multi au comparat-o cu o iarna record din anii 70. Bucuria copiilor, care au avut nu numai zile libere ci si zapada sa aiba cu care sa si le ocupe, weekend-uri la sanie, zile de ski, sleepover-uri nenumarate, tot atatea motive de bucurie pentru ei.
Dar cei trei copii nu se mai joaca la fel de des impreuna: la scoala se vad in fiecare zi dar in weekend-uri au programe relativ separate, parintii nu mai au multe de impartit in afara de vagonul 3 din trenul de 4 jumate (si asta cand sunt destule locuri) si de Prietenii Comuni.
Ei bine, un povestitor adevarat ar fi luat acum pret de cateva paragrafe sa explice cum s-a ajuns la situatia asta, care dintre ei o fi calcat si pe care anume bec, care si-a simtit mandria imperiala sifonata sau care avea ceva pe suflet dar pana sa spuna ceva s-a racit toata treaba. Dar pe de-o parte ca nu sunt un povestitor adevarat, prin urmare imaginatia mea limitata nu a gasit o ipoteza indeajuns de interesanta ca sa o adaug povestirii, iar pe de alta parte timpul si distanta mi-au erodat cu siguranta inspiratia, desi am incercat sa invoc muzele creatoare ("Cântã, zeitã, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul...").
M-am hotarat deci sa dau o tenta moderna textului, si sa las sfarsitul la alegerea cetitoriului. Nu uitati insa, orice asemanare cu persoane si situatii reale este pur intamplatoare
Epilog
Ce s-a ales de planul initial? Cu dosarele in paralel, plecarea impreuna, copiii la aceeasi scoala, apartamente de lux, salarii rusinos de mari, taxe absurd de mici, plaje vestite la o aruncatura de bat, creme de soare SPF45, placi de surf ceruite, bronzuri californiene (daca se poate spune asa), plimbari la pensie pe faleze?
Pai se zice ca nu era Volga, era bicicleta. Si nu i s-a dat, i s-a furat.
1 comment:
"Ride Pagliaccio! Ride!"
Ziua buna la boieri si saru-mana la frumoasele lor.
Am reusit in sfarsit sa-mi gasesc leotarzii colorati, scufa cu zurgalai si mai ales curajul sa mai fac niscaiva tumbe in aceasta prea-generoasa Curte virtuala (curaj pentru ca istoria este doldora de exemple cu nebuni-ai-satului infinit mai iscusiti decat mine si care totusi au ajuns Whiskas la feline).
Am citit, am re-citit si apoi am mai citit inca o data episoadele foiletonului si abia a treia oara mi-am dat seama (eu citesc incet) ca de fapt totul este o fictiune si orice asemanare cu persoane reale nu ar fi decat o cosmica coincidenta. Aceasta revelatie pe de-o parte, iar pe de alta dorinta de a combate o traditie (dintr-o galaxie complet fictiva, bien sur) conform careia orice "cartof fierbinte" (hot potato? patate chaude?) se abordeaza cu tacere pana se raceste sau se uita complet mi-a dat aripi sa-mi incep zborul majestuos catre soare (am auzit ce-a patit Icarus, nu va temeti; eu invat din greselile altora; voi zbura numai noaptea).
Asadar imi ascund cuminte numele sub coltul indoit si lipit cu o jumatate de eticheta si incep constiincios sa-mi scriu teza.
In cele trei parti ale Odiseei, autorul, care este de fapt si eroul principal isi descrie drumul parcurs de la infiriparea gandului pana la desprinderea de chei a corabiei ce avea sa-l poarte pe rauri, (era sa scriu 'ramuri'), lacuri, mari si oceane pana la o (alta) insula plina de animale (logice) si asa mai departe.
Precum orice sofisticat incearca sa ne spuna ca ceea ce conteaza este de fapt drumul si nu neaparat destinatia si aici nici ca puteam fi intr-un acord mai deplin cu autorul (recte, eroul).
So far so good.
Apoi, cu riscul ca va suna ca acuz de plagiat, totul incepe sa semene suspect de mult cu cei "10 negri mititei" din care pana la final ramane numai unul si pana si ala chel.
Motivele pentru care ceilalti 9 (9 cred ca vreau sa fie o metafora; in realitate au fost 8, care la randu-i este o alta metafora; nu m-au trimis degeaba in inginerie; s-a simtit probabil de timpuriu ca si cu scrisul nu voi putea hrani nici macar o vrabie) s-au estompat nu formeaza subiectul cu care ma straduiesc eu acum sa amuz cancelaria. S-a petrecut si basta.
Deci iarasi so far so good.
Cuprinsul este simplu: au fost mai multi, a plecat unul iar taramul Fagaduintelor s-a transformat in taramul Straduintelor.
Acuma asa, entre nous, daca tot e sa facem giumbuslucuri, hai sa dam cu tarte si la stanga si la dreapta: negrul mititel si cam chel a trisat un pic, poate doar un strop. S-a cam uitat in carti inainte sa liciteze la ultima mana asa pret de un voiaj de recunoastere...Dar cred ca ma abat...
Acuma urmeaza greul. Mesajul si concluzia.
Oricat m-am straduit si concentrat nu am reusit sa vad mesajul clar si limpede. Ca orice paiata, jonglez cu doua idei, precis ambele gresite, dar noroc ca totul este o fictiune si nu pot asadar incrunta nici o spranceana reala:
-ideea 1: eroul (negrul cu numarul 10) a plecat la drum mai mult impins de ceea ce numim aici "peer pressure" si odata ajuns acolo i s-a furat bicicleta
-ideea 2: negrului 9, pe picior de plecare, a inceput sa i se mai estompeze elanul si poate se gandeste ca o fi ea Volga mare insa ce folos daca o conduci de unul singur si apoi daca nu va fi nici Volga si i-or mai fura si bicicleta?
Stiu ca-i confuz, pe mine ma doare capul deja. Ce este clar ca lumina zilei este ca eroului nostru (#10), stand culcat pe plaja si lucrand la bronzul australian i s-a itit in naltul ceriului un norisor...
Acum concluzia. De ce zis autorul ce zis? De ce acum? De ce astfel? Aici sa fiu omorat si nu vad nici un licar. Cu riscul ca voi zabovi pe coji de nuca, nu gasesc nici o slova cat de cat lizibila sa o astern...
De aceea ma voi opri acum exclamand cu voce tare ce tuturor le-ar fi trecut prin cap daca ar fi fost vorba de personaje reale: "De ce?"
Post a Comment