Cat p-aci sa nu ne mai luam motoare. Dupa ce duminica trecuta am platit avansul (25%, am pus toate trei motoarele pe un singur credit) si ne-au zis ca ramane de indeplinit numai o formalitate si in principiu putem sa luam motoarele pe care le au pe stoc (respectiv al lui Carmen si al lui Alex, ca al meu trebuia comandat), luni au inceput sa o dea din colt in colt, marti au zis ca abia dupa amiaza au reusit sa trimita actele, iar miercuri ne-au zis ca nu pot sa ni le dea decat daca platim 50% avans. Si fiindca n-am plecat din Romania ca sa dam inghitim tot ce ni se spune la magazin, vezi "auziti doamna, pai cumparati sau nu, ca doar n-o sa va arat toata marfa", ne-am hotarat si noi repede si i-a zis Alex domnului ca nu-i nici o problema daca nu s-a aprobat creditul, si ca daca e asa complicat renuntam de buna voie la motociclete.
M-a sunat si pe mine sales man-ul azi si i-am zis cam acelasi lucru: ca mai vorbim o data: ori azi, daca ma suna el sa-mi confirme ca s-a aprobat creditul asa cum era stabilit, caz in care mergem mai departe, ori il sun eu maine, si daca il sun eu, o sa fie ca sa-i spun ca renunt la motor.
COncluzia a fost, evident, ca s-a aprobat si creditul si au facut si comanda la motorul cel negru. Sunt tare nerabdator sa vad daca e chiar asa uratel precum imi inchipui.
Schimbam subiectul.
Nu stiu daca aveti obiceiuri sa va mai uitati la comentariile de pe blog, dar azi am avut surpriza sa descopar un invitat "virgin" ca sa zic asa, care isi castiga si el experienta in ale blogaritului sau comentatului pe blog. Doamnelor si domnilor, meines dammen und herren, mesdames et messieurs, ladies and gentlemen, the amazing, the magnificent, the one and onlyyyy: Thhhheeeeee Fleeeeeiiiii-cuuuuuutz ! cititi aici
Bucurati-va impreuna,
P.S. nu-stiu daca am nimerit-o, dar un singur om putea aduna pe aceeasi pagina nume ca Metallica, Dio, Queensryche, Iron Maiden si Judas Priest fara o picatura de sudoare...
Thursday, May 29, 2008
Monday, May 26, 2008
26 mai - Permisul se intoarce
Niciodata sa nu disperi.
Mi-am dat seama de asta saptamana trecuta, cand am reusit, intr-un final glorios, sa-mi iau carnetul de masina. Am trecut (sau sunat) la RTA de vreo 5 ori inainte sa am dosarul complet. De ce n-au putut sa-mi spuna exact de la inceput, depaseste puterea mea de intelegere. Pe de alta parte, e la fel de adevarat ca as fi putut economisi un drum sau doua daca as fi facut si eu efortul sa fiu atent la actele cu care ma duc acolo, si sa fac corectura traducerii inainte sa-mi spuna ei.
Pe scurt:
- prima oara m-au trimis acasa pentru fax-ul de la SAAQ care sa le spuna lor ca am carnet in Quebec din 2001.
- inainte sa ma duc iar la ghiseu, am sunat sa vad daca mi-a venit faxul. Doamna de la telefon mi-a zis ca oricum nu pot sa imi schimb carnetul inainte sa petrec 6 luni in Australia si ca am fost dezinformat la ghiseu
- a treia oara, la ghiseu, mi-au spus ca pot sa-mi schimb permisul, ca au primit fax-ul, dar ca dupa cum scrie in formularul pe care tocmai mi l-au dat, imi lipseste dovada de adresa (o factura, act de la guvern, orice care sa aiba numele meu si adresa de acasa)
- a patra oara s-a dovedit ca nu chiar orice, ca scrisoarea de la fondul de pensii si de la asigurarile sociale nu erau bune. In plus, traducerea permisului quebecos nu era buna (din cauza numelui) si prin urmare trebuia refacuta
- abia a 5a oara, inarmat cu pasaportul, carnetul din Canada, traducerea corectata, referinte pentru adresa si imbracat, frumos, in camasa pentru poza, au reusit sa-mi deschida dosarul. Si odata deschis, imediat ce mi-au facut poza si in 5 minute mi-au dat si carnetul.
Asa ca de vineri seara sunt sofer (legal) si in Oz. Cum Maria tocmai mi-a trimis carnetul din Romania - pentru permisul de motocicleta - am putut sa-mi etalez -si sa-mi admir - cele 3 carnete de conducere emise in numele meu in 3 colturi ale lumii: Romania, Canada si Australia.
Si fiindca discutia a ajuns, cu totul si cu totul intamplator, in jurul carnetului de motocicleta, sa va spun care e a doua isprava a saptamanii trecute: duminica am plecat impreuna cu Alex si Carmen la cumparaturi (legume, carne, d-alea...), zicand ca o sa ne oprim inainte la niste Dealeri de scutere si motociclete. La primul a fost ok, dar de la al doilea nu ne-am lasat pana nu am plecat cu 3 motociclete, de fapt 2 motociclete (uratele, ce-i drept, de capacitate mica, ce-i drept (150cc), dar la un pret incredibil pentru niste motoare) plus un scooter (foarte fain dealtfel) pentru Carmen. Si pentru ca nu de multe ori se vand 3 motoare de-o data, pe langa discount am mai primit - moca - si casti si manusi fiecare.
Am plecat cu mainile goale din magazin, pentru ca - si partea mai amuzanta acum vine, nici Carmen si nici Alex nu au carnete (inca), deci nici o graba sa le ridice, iar eu am vrut titirisca mea neagra, ceea ce se pare ca e la mare cerere (sau, altfel spus, ati vazut Trabant negru?) si o sa o primesc mai incolo.
De saptamana viitoare o sa incep sa ma ocup sa-mi schimb si permisul de motocicleta romanesc.
Ca alt eveniment notabil, sambata am iesit cu Adi, Tutu, Carmen si Alex la un Steak House in Manly, sa sarbatorim primul salariu (pe care l-am luat miercuri). Mie mi-a placut (lui Alex nu) dar m-au dezamagit ingrozitor ca n-au mai avut desert (e drept ca nici eu n-aveam cu cine sa-l impart, aviz Ioana!!). Era si un meci de Rugby Union (care e echivalentul rugby-ului pe care il stim noi) si a fost veselie mare, ca Waratahs (echipa din Sydney) a castigat cu 20-6 sau cam asa ceva.
Cam astea sunt noutatile, va dau de veste cand primim motoarele :)
Mi-am dat seama de asta saptamana trecuta, cand am reusit, intr-un final glorios, sa-mi iau carnetul de masina. Am trecut (sau sunat) la RTA de vreo 5 ori inainte sa am dosarul complet. De ce n-au putut sa-mi spuna exact de la inceput, depaseste puterea mea de intelegere. Pe de alta parte, e la fel de adevarat ca as fi putut economisi un drum sau doua daca as fi facut si eu efortul sa fiu atent la actele cu care ma duc acolo, si sa fac corectura traducerii inainte sa-mi spuna ei.
Pe scurt:
- prima oara m-au trimis acasa pentru fax-ul de la SAAQ care sa le spuna lor ca am carnet in Quebec din 2001.
- inainte sa ma duc iar la ghiseu, am sunat sa vad daca mi-a venit faxul. Doamna de la telefon mi-a zis ca oricum nu pot sa imi schimb carnetul inainte sa petrec 6 luni in Australia si ca am fost dezinformat la ghiseu
- a treia oara, la ghiseu, mi-au spus ca pot sa-mi schimb permisul, ca au primit fax-ul, dar ca dupa cum scrie in formularul pe care tocmai mi l-au dat, imi lipseste dovada de adresa (o factura, act de la guvern, orice care sa aiba numele meu si adresa de acasa)
- a patra oara s-a dovedit ca nu chiar orice, ca scrisoarea de la fondul de pensii si de la asigurarile sociale nu erau bune. In plus, traducerea permisului quebecos nu era buna (din cauza numelui) si prin urmare trebuia refacuta
- abia a 5a oara, inarmat cu pasaportul, carnetul din Canada, traducerea corectata, referinte pentru adresa si imbracat, frumos, in camasa pentru poza, au reusit sa-mi deschida dosarul. Si odata deschis, imediat ce mi-au facut poza si in 5 minute mi-au dat si carnetul.
Asa ca de vineri seara sunt sofer (legal) si in Oz. Cum Maria tocmai mi-a trimis carnetul din Romania - pentru permisul de motocicleta - am putut sa-mi etalez -si sa-mi admir - cele 3 carnete de conducere emise in numele meu in 3 colturi ale lumii: Romania, Canada si Australia.
Si fiindca discutia a ajuns, cu totul si cu totul intamplator, in jurul carnetului de motocicleta, sa va spun care e a doua isprava a saptamanii trecute: duminica am plecat impreuna cu Alex si Carmen la cumparaturi (legume, carne, d-alea...), zicand ca o sa ne oprim inainte la niste Dealeri de scutere si motociclete. La primul a fost ok, dar de la al doilea nu ne-am lasat pana nu am plecat cu 3 motociclete, de fapt 2 motociclete (uratele, ce-i drept, de capacitate mica, ce-i drept (150cc), dar la un pret incredibil pentru niste motoare) plus un scooter (foarte fain dealtfel) pentru Carmen. Si pentru ca nu de multe ori se vand 3 motoare de-o data, pe langa discount am mai primit - moca - si casti si manusi fiecare.
Am plecat cu mainile goale din magazin, pentru ca - si partea mai amuzanta acum vine, nici Carmen si nici Alex nu au carnete (inca), deci nici o graba sa le ridice, iar eu am vrut titirisca mea neagra, ceea ce se pare ca e la mare cerere (sau, altfel spus, ati vazut Trabant negru?) si o sa o primesc mai incolo.
De saptamana viitoare o sa incep sa ma ocup sa-mi schimb si permisul de motocicleta romanesc.
Ca alt eveniment notabil, sambata am iesit cu Adi, Tutu, Carmen si Alex la un Steak House in Manly, sa sarbatorim primul salariu (pe care l-am luat miercuri). Mie mi-a placut (lui Alex nu) dar m-au dezamagit ingrozitor ca n-au mai avut desert (e drept ca nici eu n-aveam cu cine sa-l impart, aviz Ioana!!). Era si un meci de Rugby Union (care e echivalentul rugby-ului pe care il stim noi) si a fost veselie mare, ca Waratahs (echipa din Sydney) a castigat cu 20-6 sau cam asa ceva.
 |
| 2008-05-24 |
Cam astea sunt noutatile, va dau de veste cand primim motoarele :)
Wednesday, May 21, 2008
[Fwd: Message from Fox]
Pentru astazi, ca sa mai improspatam pagina, m-am gandit sa va transmit niste crampeie in viata mea de la servici. Si pentru ca doamnele vor gasi neinteresante comentariile privitoare la render-farm si "filers performance", am sa prezint 2 scurte aspecte din spatele scenei, daca pot sa ma exprim asa, si iata ca am putut.
In primul rand, daca va intrebati cam ce consecinte ar putea avea faptul ca locul vostru de munca s-ar afla langa un studio de film, iata un mail pe care l-am primit deunazi:
-------- Original Message --------
Hi Animals,
We have been advised that there will be a machine gun being shot in Stage X for the day. It will be quite noisy, so do not be alarmed.
Fox are aware of it and if you have any questions you can contact xxxxxxx.
Thank you,
xx
----------------
Evident, in cateva reprize am crezut ca suntem in "Ziua cea mai lunga", sau "Pe frontul de vest nimic nou", dar macar nu ne-am alarmat, fiind atentionati... :)
In al doilea rand, v-am spus ca din cand in cand ne hranesc la servici acolo. Din cate stiam eu, joia organizeaza un bufet liber la pranz, dar se pare ca poti comanda si in restul zilelor. Nu stiu daca se plateste sau nu, o sa ma interesez. Dar nu asta vroiam sa zic, ci sa va spun ce se mananca (sau ce gen, pentru ca nu e niciodata aceeasi mancare). Daca va inchipuiati ca sunt niste sandvisuri modeste, sau chiar niste cascaval cu struguri si nuci, va inselati. La fel de adevarat este totusi ca portiile sunt mici (dar decente), in asa fel incat iti ia efectiv mai mult timp sa citesti numele felului de mancare decat sa-l ingurgitezi. Va dau un exemplu (de azi):
Wednesday 21 May at 11:50am by brady
lunch
- Fat fighter's choice, Baked fillet of Atlantic salmon on a bed of slowly cooked ratatouille with fresh basil and black pepper
- Pan tossed cayenne spiced chicken with spaghetti with mustard & mushroom cream sauce
- Crusty baguette filled with smoked ham, tasty cheese, avocado and mixed salad with a light spread of mustard mayonnaise
- Freshly tossed smoked chicken, sundried tomato & avocado salad with toasted macadamia nuts and balsamic dressing
- Grilled lamb cuttlets dusted in chrmula spice on whipped saffron potato with sweet chilli dressing and fresh chervil salad
- Grilled mushroom and spinach pasta with a creamy sundried tomato and leek sauce finished with cracked black pepper
Papa bun, careva?
In primul rand, daca va intrebati cam ce consecinte ar putea avea faptul ca locul vostru de munca s-ar afla langa un studio de film, iata un mail pe care l-am primit deunazi:
-------- Original Message --------
| Subject: | Message from Fox |
|---|---|
| Date: | Mon, 05 May 2008 11:05:41 +1000 |
We have been advised that there will be a machine gun being shot in Stage X for the day. It will be quite noisy, so do not be alarmed.
Fox are aware of it and if you have any questions you can contact xxxxxxx.
Thank you,
xx
----------------
Evident, in cateva reprize am crezut ca suntem in "Ziua cea mai lunga", sau "Pe frontul de vest nimic nou", dar macar nu ne-am alarmat, fiind atentionati... :)
In al doilea rand, v-am spus ca din cand in cand ne hranesc la servici acolo. Din cate stiam eu, joia organizeaza un bufet liber la pranz, dar se pare ca poti comanda si in restul zilelor. Nu stiu daca se plateste sau nu, o sa ma interesez. Dar nu asta vroiam sa zic, ci sa va spun ce se mananca (sau ce gen, pentru ca nu e niciodata aceeasi mancare). Daca va inchipuiati ca sunt niste sandvisuri modeste, sau chiar niste cascaval cu struguri si nuci, va inselati. La fel de adevarat este totusi ca portiile sunt mici (dar decente), in asa fel incat iti ia efectiv mai mult timp sa citesti numele felului de mancare decat sa-l ingurgitezi. Va dau un exemplu (de azi):
Wednesday 21 May at 11:50am by brady
lunch
- Fat fighter's choice, Baked fillet of Atlantic salmon on a bed of slowly cooked ratatouille with fresh basil and black pepper
- Pan tossed cayenne spiced chicken with spaghetti with mustard & mushroom cream sauce
- Crusty baguette filled with smoked ham, tasty cheese, avocado and mixed salad with a light spread of mustard mayonnaise
- Freshly tossed smoked chicken, sundried tomato & avocado salad with toasted macadamia nuts and balsamic dressing
- Grilled lamb cuttlets dusted in chrmula spice on whipped saffron potato with sweet chilli dressing and fresh chervil salad
- Grilled mushroom and spinach pasta with a creamy sundried tomato and leek sauce finished with cracked black pepper
Papa bun, careva?
Sunday, May 18, 2008
Weekend
Sambata am fost la o petrecere cu muzica populara. Una peste alta m-am simtit bine, desi cu siguranta nu a fost genul meu de sindrofie. Punctul culminant (pentru majoritatea celor prezenti, eu facand parte - sau fiind singurul - din minoritate) a fost sosirea unor belly-dancers, dadatori din buric pre dulcele grai al lui Eminescu, un el si o ea care au dat ce-au avut mai bun din ei timp de vreo jumatate de ora. Dupa primele 5 minute a fost evident ca el avea mai mult potential de dat din el decat avea ea de dat din ea.
Ba la un moment dat, asa cum sade bine oricarui spectacol de gen, au inceput sa ia si voluntari dintre invitati, spre marele amuzament al celor care dealtfel se uitau inspre colturile superioare ale incaperii spre a nu fi selectati. Daca aveati nevoie de un motiv sa va mandriti saptamana viitoare (desi acelasi motiv v-ar putea da si cosmaruri daca ati incerca sa vizualizati scena), atunci sa stiti ca prietenul vostru din Canada de curand aterizat in Sydney a reprezentat cu cinste La Belle Provence pe ringul de dans, unduindu-se [disgratios dealtfel] in ritmul muzicii orientale, cu un baston sclipitor pe cap (don't ask...) si urmand sfaturile binevoitoare ale dansatoarei din burici.
Duminica a trecut repede, o data pentru ca m-am trezit pe la 11 (Alex si Carmen, necunoscandu-ma indeajuns, au venit sa ma trezeasca de frica sa nu dorm prea mult si sa nu mai adorm seara).
A doua oara ca am plecat dupa pranz la o plimbare pe cat de placuta pe atat de "scurta", a trecut timpul foarte repede si inainte sa-mi dau seama s-a intunecat si m-am hotarat sa ma indrept spre casa.
Am plecat pe jos de la Alex si dupa o plimbare lejera de vreo 40 de minute am ajuns la statia de Ferry din Meadowbank. Am luat vaporul care mergea spre Circular Quay (in centru) si m-am pregatit de un voiaj pe apa de 45 de minute, in care eram sigur ca aveam sa fac o multime de poze, vremea fiind frumoasa si locurile prin care urmam sa trec - interesante.
Ajuns la Circular Quay, am coborat din Ferry si am facut o plimbare scurta in jurul Operei, dupa care am intrat in Gradina Botanica (chiar in spatele lui Opera House). Mi-am adus aminte de plimbarea pe care am facut-o cu un an jumate inainte impreuna cu Maria si Luca, cand ne-am oprit si am jucat fotbal pe pajiste, am vazut gaini inotatoare si lilieci uriasi (vulpi zburatoare), gradina de plante suculente si cactusi, un smochin urias care putea acoperi lejer 2 case normale, toate intr-un aer in care se combinau mirosurile multitudinii de plante si copaci in floare.
Nu stiu in ce masura o sa reuseasca pozele sa va redea imaginea unei dupa amieze aproape perfecte (ar fi fost pe de-a intregul daca as fi fost cu ai mei), dar sper sa va incite interesul de a ne vizita candva...
O saptamana usoara!
Ba la un moment dat, asa cum sade bine oricarui spectacol de gen, au inceput sa ia si voluntari dintre invitati, spre marele amuzament al celor care dealtfel se uitau inspre colturile superioare ale incaperii spre a nu fi selectati. Daca aveati nevoie de un motiv sa va mandriti saptamana viitoare (desi acelasi motiv v-ar putea da si cosmaruri daca ati incerca sa vizualizati scena), atunci sa stiti ca prietenul vostru din Canada de curand aterizat in Sydney a reprezentat cu cinste La Belle Provence pe ringul de dans, unduindu-se [disgratios dealtfel] in ritmul muzicii orientale, cu un baston sclipitor pe cap (don't ask...) si urmand sfaturile binevoitoare ale dansatoarei din burici.
 |
| Poze petrecere |
Duminica a trecut repede, o data pentru ca m-am trezit pe la 11 (Alex si Carmen, necunoscandu-ma indeajuns, au venit sa ma trezeasca de frica sa nu dorm prea mult si sa nu mai adorm seara).
A doua oara ca am plecat dupa pranz la o plimbare pe cat de placuta pe atat de "scurta", a trecut timpul foarte repede si inainte sa-mi dau seama s-a intunecat si m-am hotarat sa ma indrept spre casa.
Am plecat pe jos de la Alex si dupa o plimbare lejera de vreo 40 de minute am ajuns la statia de Ferry din Meadowbank. Am luat vaporul care mergea spre Circular Quay (in centru) si m-am pregatit de un voiaj pe apa de 45 de minute, in care eram sigur ca aveam sa fac o multime de poze, vremea fiind frumoasa si locurile prin care urmam sa trec - interesante.
Ajuns la Circular Quay, am coborat din Ferry si am facut o plimbare scurta in jurul Operei, dupa care am intrat in Gradina Botanica (chiar in spatele lui Opera House). Mi-am adus aminte de plimbarea pe care am facut-o cu un an jumate inainte impreuna cu Maria si Luca, cand ne-am oprit si am jucat fotbal pe pajiste, am vazut gaini inotatoare si lilieci uriasi (vulpi zburatoare), gradina de plante suculente si cactusi, un smochin urias care putea acoperi lejer 2 case normale, toate intr-un aer in care se combinau mirosurile multitudinii de plante si copaci in floare.
Nu stiu in ce masura o sa reuseasca pozele sa va redea imaginea unei dupa amieze aproape perfecte (ar fi fost pe de-a intregul daca as fi fost cu ai mei), dar sper sa va incite interesul de a ne vizita candva...
 |
| 2008-05-18 |
O saptamana usoara!
Thursday, May 15, 2008
Cu ce se mai ocupa romanul in Australia
Cine zice ca Australia e foarte diferita de Canada, se inseala amarnic. Distantele, temperaturile, limba (schimonosita oricum), prietenii, fauna (uneori e acelasi lucru) - sunt doar praf aruncat in ochiul ignorantului, ca sa duca mai departe prejudecatile.
N-am decat o luna si putin de Oz, si astazi, intamplator, plimbandu-ma printr-o suburbie predominant asiatica (Chatswood pre numele ei), am descoperit adevarul suprem. De multe ori nu-ti trebuie, calatorule, decat sa te intalnesti cu un lucru familiar, care iti deschide o poarta fermecata catre un taram atat de cunoscut tie, in care toate lucrurile sunt ca acasa, fetzele sunt prietenoase si pasarile cirpesc pe romaneste (cu accent quebecos) [n.a. trebuie sa inchei fraza asta, ca deja a inceput sa ma doara capul]
Iar eu, in seara asta, m-am intalnit cu un astfel de lucru:
Dupa cum lesne va puteti da seama deci, lucrurile nu sunt chiar atat de diferite (o sa trebuiasca aici sa imi cer scuze fata de cei care nu stiu despre ce e vorba, dar pe scurt, are legatura cu o seara geroasa de februarie, multa zapada, 15 prieteni si un cadou).
Azi am jucat iar fotbal. Am avut mare grija sa nu mai mananc [asa multe] fructe inainte de pranz, de parca de-aia m-ar fi trecut senzatiile tari saptamana trecuta, si nu din cauza ca mi-am dat duhul alergand 15 metri dupa o minge care imi facea in ciuda, incapatanandu-se sa stea la un metru de mine oricat de tare (sau de incet, in cazul meu) as fi alergat dupa ea. "Am facut o figura frumoasa", "o mare izbanda a sportului canadian", "experienta si-a spus cuvantul" - toate titluri extrase din presa de sport de maine, despre prestatia mea pe teren. In fine, n-a fost chiar asa, tot a trebuit sa intru de 2 ori in poarta, ca sa imi trag sufletul. Si nu e o figura de stil, chiar a trebuit sa trag de el ca la parama, ca altfel acolo imi ramanea.
La servici, am remarcat ca in general urmez un ciclu relativ regulat (pare a fi pleonasm "ciclu regulat", astept parerile avizate precum si provincia), in care o zi imi merge bine si una rau. Despre azi nu pot sa va spun decat ca ieri mi-a mers bine.
Hai sa va dau totusi si cateva informatii despre cele 2 mari proiecte care sunt in lucru la noi. Nu Happy Feet, ce-i drept (si nici Happy Feet 2, care se pare ca o sa se faca dar nu la A.L.), ci alte filme despre care incerc sa gasesc informatii pe internet si sa vi le dau.
...
Am gasit.
...
Primul este Australia (2008):
"Australia" is Baz Luhrmann's first feature film since the 2001 musical success Moulin Rouge! The highly anticipated film centres on an English aristocrat in the 1930s, played by Nicole Kidman, who comes to northern Australia to sell a cattle property the size of Belgium. After an epic journey across the country with a rough-hewn drover, Hugh Jackman, they are caught in the bombing of Darwin during World War II. Filming began late April 2007 & concluded December 19th 2007. The film is slated for a November 14 2008 release.
Alte detalii aici: http://www.australiamovie.net/
Al doilea e mai mare, e un film full CG (gen Happy Feet, daca vreti) si se cheama Guardians of Ga'Hoole (2010):
In a parallel universe, a cast of owls and magic transformations exists. The first book begins with a young barn owl being pushed out of his family's nest by his older brother and then being rescued by agents from a mysterious school for orphaned owls.
Detalii prea multe despre film n-am gasit, dar cartile se pare ca sunt cunoscute (sau ar trebui...) http://www.scholastic.com/gahoole/books.htm
Si, ca o ultima noutate, se pare ca blogul are cititori si in State (in New York si Colorado), nu stiu exact cine, dar sunt bineveniti (desi uneori mi-e teama ca ce scriu nu prea are sens fara substraturile pe care voi, cei cu care am indurat frigul si zapada, le cunoasteti...).
N-am decat o luna si putin de Oz, si astazi, intamplator, plimbandu-ma printr-o suburbie predominant asiatica (Chatswood pre numele ei), am descoperit adevarul suprem. De multe ori nu-ti trebuie, calatorule, decat sa te intalnesti cu un lucru familiar, care iti deschide o poarta fermecata catre un taram atat de cunoscut tie, in care toate lucrurile sunt ca acasa, fetzele sunt prietenoase si pasarile cirpesc pe romaneste (cu accent quebecos) [n.a. trebuie sa inchei fraza asta, ca deja a inceput sa ma doara capul]
Iar eu, in seara asta, m-am intalnit cu un astfel de lucru:
Dupa cum lesne va puteti da seama deci, lucrurile nu sunt chiar atat de diferite (o sa trebuiasca aici sa imi cer scuze fata de cei care nu stiu despre ce e vorba, dar pe scurt, are legatura cu o seara geroasa de februarie, multa zapada, 15 prieteni si un cadou).
Azi am jucat iar fotbal. Am avut mare grija sa nu mai mananc [asa multe] fructe inainte de pranz, de parca de-aia m-ar fi trecut senzatiile tari saptamana trecuta, si nu din cauza ca mi-am dat duhul alergand 15 metri dupa o minge care imi facea in ciuda, incapatanandu-se sa stea la un metru de mine oricat de tare (sau de incet, in cazul meu) as fi alergat dupa ea. "Am facut o figura frumoasa", "o mare izbanda a sportului canadian", "experienta si-a spus cuvantul" - toate titluri extrase din presa de sport de maine, despre prestatia mea pe teren. In fine, n-a fost chiar asa, tot a trebuit sa intru de 2 ori in poarta, ca sa imi trag sufletul. Si nu e o figura de stil, chiar a trebuit sa trag de el ca la parama, ca altfel acolo imi ramanea.
La servici, am remarcat ca in general urmez un ciclu relativ regulat (pare a fi pleonasm "ciclu regulat", astept parerile avizate precum si provincia), in care o zi imi merge bine si una rau. Despre azi nu pot sa va spun decat ca ieri mi-a mers bine.
Hai sa va dau totusi si cateva informatii despre cele 2 mari proiecte care sunt in lucru la noi. Nu Happy Feet, ce-i drept (si nici Happy Feet 2, care se pare ca o sa se faca dar nu la A.L.), ci alte filme despre care incerc sa gasesc informatii pe internet si sa vi le dau.
...
Am gasit.
...
Primul este Australia (2008):
"Australia" is Baz Luhrmann's first feature film since the 2001 musical success Moulin Rouge! The highly anticipated film centres on an English aristocrat in the 1930s, played by Nicole Kidman, who comes to northern Australia to sell a cattle property the size of Belgium. After an epic journey across the country with a rough-hewn drover, Hugh Jackman, they are caught in the bombing of Darwin during World War II. Filming began late April 2007 & concluded December 19th 2007. The film is slated for a November 14 2008 release.
Alte detalii aici: http://www.australiamovie.net/
Al doilea e mai mare, e un film full CG (gen Happy Feet, daca vreti) si se cheama Guardians of Ga'Hoole (2010):
In a parallel universe, a cast of owls and magic transformations exists. The first book begins with a young barn owl being pushed out of his family's nest by his older brother and then being rescued by agents from a mysterious school for orphaned owls.
Detalii prea multe despre film n-am gasit, dar cartile se pare ca sunt cunoscute (sau ar trebui...) http://www.scholastic.com/gahoole/books.htm
Si, ca o ultima noutate, se pare ca blogul are cititori si in State (in New York si Colorado), nu stiu exact cine, dar sunt bineveniti (desi uneori mi-e teama ca ce scriu nu prea are sens fara substraturile pe care voi, cei cu care am indurat frigul si zapada, le cunoasteti...).
Tuesday, May 13, 2008
Carnetul de conducere
M-am invoit de vineri de la servici ca sa pot sa merg azi de dimineata sa-mi iau carnetul. Fiindca am deja permis din Canada, nu mai trebuie sa dau examen, mi-l schimba in mod automat. Sau asa credeam eu.
M-am sculat de dimineata (mai tarzIu decat de obicei, ca doar nu trebuia sa ajung la servici) si m-am dus sa-mi iau carnetul de la tradus. E tradus aproximativ corect, cu exceptia faptului ca numele de familie imi e trecut "Vintila Radu" si prenumele "Ionut". Am 30 de zile sa cer corectura.
Inarmat acum cu traducerea, cu pasaportul, cu cardul de Medicare (nu stiu ce-o fi fost in mintea mea) m-am dus intins la RTA (un fel de SAAQ in La Belle Province sau Politia Capitalei in Bucuresti - stiti voi, langa Colentina) sa-mi depun dosarul si, in mod ideal, sa-mi faca si poza si sa-mi dea permisul.
Cu greu am putut sa-mi cred urechilor cand mi-a zis domnul de la ghiseu ca nu poate sa-mi dea carnetul. M-am apucat sa-l lamuresc;
- in primul rand, ca nu sunt vizitator, ci rezident (am fluturat viza) si prin urmare nu trebuie sa astept 6 luni, in al doilea rand ca stiu ca am dreptul sa conduc 3 luni de zile cu carnetul din Canada, dar eu vreau sa-l schimb acum si in al treilea rand ca asa sunt carnetele de conducere in Quebec, n-au data nasterii pe ele (el sustinea ca au uitat sa o treaca pe traducere).
Hotarat lucru, domnul, un vizionar dealtfel, se cam temea sa-mi dea dreptul de a sta indaratul unui volan de pe partea dreapta inainte de a fi el sigur ca nu o sa intru pe contrasens la prima intersectie.
Odata ce am inlaturat toate prejudecatile, i-am varat toate documentele prin gemulet si am asteptat. Dupa ce s-a uitat bine pe ele, s-a intors la mine cu un zambet triumfator si mi-a spus "imi pare rau, dar nu putem sa va dam carnet 'plin' pentru ca conduceti de mai putin de doi ani. In schimb, nu e nici o problema pentru unul de incepator". "Cum de doi ani?" m-am revoltat eu. "Conduc din 1990 si am carnet in Canada din 2001". "Se poate", mi-a raspuns el cu acelasi zambet victorios si dezarmant totodata, "dar pe carnet nu scrie asta".
Asa ca mi-a dat numarul lor de fax, sa sun la SAAQ si sa le spun sa imi trimita istoricul carnetului meu direct pe fax. Evident, eu nu pot sa ma interpun in proces, ca sa nu manaresc datele.
Odata resemnat ca n-o sa vad carnetul pentru ceva vreme, l-am intrebat ce trebuie sa fac pentru carnetul de motor, avand in vedere ca cel din Romania imi e valabil pana in 2010. In plus, carnetul e scris si in romana si in engleza (uimitor, cum de s-or fi gandit romanii la asa ceva?). Domnul de la ghiseu mi-a zis direct ca trebuie sa-l traduc la tradus oricum, "ca e mai bine". Chiar daca e in engleza.
Pai sa mai intelegi ceva?
M-am sculat de dimineata (mai tarzIu decat de obicei, ca doar nu trebuia sa ajung la servici) si m-am dus sa-mi iau carnetul de la tradus. E tradus aproximativ corect, cu exceptia faptului ca numele de familie imi e trecut "Vintila Radu" si prenumele "Ionut". Am 30 de zile sa cer corectura.
Inarmat acum cu traducerea, cu pasaportul, cu cardul de Medicare (nu stiu ce-o fi fost in mintea mea) m-am dus intins la RTA (un fel de SAAQ in La Belle Province sau Politia Capitalei in Bucuresti - stiti voi, langa Colentina) sa-mi depun dosarul si, in mod ideal, sa-mi faca si poza si sa-mi dea permisul.
Cu greu am putut sa-mi cred urechilor cand mi-a zis domnul de la ghiseu ca nu poate sa-mi dea carnetul. M-am apucat sa-l lamuresc;
- in primul rand, ca nu sunt vizitator, ci rezident (am fluturat viza) si prin urmare nu trebuie sa astept 6 luni, in al doilea rand ca stiu ca am dreptul sa conduc 3 luni de zile cu carnetul din Canada, dar eu vreau sa-l schimb acum si in al treilea rand ca asa sunt carnetele de conducere in Quebec, n-au data nasterii pe ele (el sustinea ca au uitat sa o treaca pe traducere).
Hotarat lucru, domnul, un vizionar dealtfel, se cam temea sa-mi dea dreptul de a sta indaratul unui volan de pe partea dreapta inainte de a fi el sigur ca nu o sa intru pe contrasens la prima intersectie.
Odata ce am inlaturat toate prejudecatile, i-am varat toate documentele prin gemulet si am asteptat. Dupa ce s-a uitat bine pe ele, s-a intors la mine cu un zambet triumfator si mi-a spus "imi pare rau, dar nu putem sa va dam carnet 'plin' pentru ca conduceti de mai putin de doi ani. In schimb, nu e nici o problema pentru unul de incepator". "Cum de doi ani?" m-am revoltat eu. "Conduc din 1990 si am carnet in Canada din 2001". "Se poate", mi-a raspuns el cu acelasi zambet victorios si dezarmant totodata, "dar pe carnet nu scrie asta".
Asa ca mi-a dat numarul lor de fax, sa sun la SAAQ si sa le spun sa imi trimita istoricul carnetului meu direct pe fax. Evident, eu nu pot sa ma interpun in proces, ca sa nu manaresc datele.
Odata resemnat ca n-o sa vad carnetul pentru ceva vreme, l-am intrebat ce trebuie sa fac pentru carnetul de motor, avand in vedere ca cel din Romania imi e valabil pana in 2010. In plus, carnetul e scris si in romana si in engleza (uimitor, cum de s-or fi gandit romanii la asa ceva?). Domnul de la ghiseu mi-a zis direct ca trebuie sa-l traduc la tradus oricum, "ca e mai bine". Chiar daca e in engleza.
Pai sa mai intelegi ceva?
Sunday, May 11, 2008
8 Mai - ziua Partidului
Stai cateodata si te gandesti, acum numai 19 ani sarbatoream pentru ultima data Ziua Partidului (si daca nu ma insel, din anul urmator am inceput sa sarbatorim - e adevarat, nu la acelasi nivel de mase - 10 mai, ziua Regelui. Cum ar fi fost sa fim regat si in Romania precum Canadienii si Australienii? In '90 am fi putut avea rege si l-am fi declarat (desi, in mod normal, regele il numeste) Guvernator General pe Iliescu. Ee? Ati mai fi plecat? Ati mai fi contribuit cu stoicism la bunastarea Reginei altora? A propos (ca de fapt aici vroiam sa va aduc), australienii se gandesc sa devina republica. Am plecat de la unii care se credeau gata sa fie independenti si am dat de altii care au aceiasi pitici pe creier, doar cu alta palarie.
Astia de-aici macar sunt mai moderati si inca n-am auzit in presa aluzii la tema asta.
Zice ca prin 1972, dupa vreun sfert de veac de guvernare liberala, australienii au ales un prim ministru labourist (socialist, mai pe limba noastra). Si unde nu mi ti-a venit asta si a bagat la reforme (a dat drepturi aborigenilor, a inceput sa retraga trupele din Vietnam, a facut invatamantul universitar gratuit, si cu toate astea 3 ani mai tarziu a pierdut majoritatea guvernului si au ajuns intr-un mare impas politic. Nici labouristul (prim ministru) si nici liberalul (liderul opozitiei) nu mai lasau sa treaca legi si atunci s-a trezit Guvernatorul general sa dizolve guvernul si sa-l puna pe liberal in frunte. Pai daca nu s-au revoltat toti australienii, (guvernatorul este numit de Regina si este reprezentantul ei in tara respective - Australia, ca si Canada) cum se poate sa se amestece regina in treburile lor, in orice caz, revolta mare. Dupa putine luni s-au facut alegeri anticipate si liberalul (cel numit de guvernator si cauza protestelor populare) a iesit prim ministru, cu majoritate covarsitoare. Cu alte cuvinte, dupa ce s-au revoltat bine, oamenii tot cu cel propus de Regina au votat :) Asa ca ce sa se mai republicanizeze?
----
N-am facut multe poze saptamana asta (am cateva din fata de la IMAX, unele din Chatswood de cand m-am dus sa ma interesez cum e cu asigurarile medicale si ultimele din Manly, dar cele pe care le-am facut le gasiti aici:
A, si o stire de ultima ora, asta-seara (duminica) ne-a sunat Alex sa mergem sa ii dam o mana de ajutor. Tocmai sparsese o banca. Am fost mandru cateva minute ca am un prieten spargator de banci (gandindu-ma nu neaparat ca ma imbogatesc, dar ca as putea oricand sa spun, in curtea scolii: "bai, tu stii pe cine cunosc eu? Pe Alex, care spare banci in timpul liber !".
Ce se intamplase era ca a avut de lucru la o banca, iar cand s-a dus la usa din spate sa o deschida, doar ce i-a dat un umar usurel si a zburat usa din tatani. Ne-am dus, am facut poze (sa ramana de proba, si) sa se vada ca usa era super-putrezita (desi era "blindata")... De fapt blindajul erau niste foi de metal puse pe niste scanduri putrezite rau, iar balamalele, care ar fi trebuit sa tina usa, iesisera impreuna cu o mana de lemn putrezit... De rasul lumii. Cand te gandesti ca altii se chinuie ani intregi sa intre intr-o banca, sapa tunele, fac planuri, inchiriaza masini puternice, iar altii se proptesc in usa bancii si aia cade. Pai e cinstit?
P.S. si nu (pentru cei interesati), n-a plecat cu banii.
Astia de-aici macar sunt mai moderati si inca n-am auzit in presa aluzii la tema asta.
Zice ca prin 1972, dupa vreun sfert de veac de guvernare liberala, australienii au ales un prim ministru labourist (socialist, mai pe limba noastra). Si unde nu mi ti-a venit asta si a bagat la reforme (a dat drepturi aborigenilor, a inceput sa retraga trupele din Vietnam, a facut invatamantul universitar gratuit, si cu toate astea 3 ani mai tarziu a pierdut majoritatea guvernului si au ajuns intr-un mare impas politic. Nici labouristul (prim ministru) si nici liberalul (liderul opozitiei) nu mai lasau sa treaca legi si atunci s-a trezit Guvernatorul general sa dizolve guvernul si sa-l puna pe liberal in frunte. Pai daca nu s-au revoltat toti australienii, (guvernatorul este numit de Regina si este reprezentantul ei in tara respective - Australia, ca si Canada) cum se poate sa se amestece regina in treburile lor, in orice caz, revolta mare. Dupa putine luni s-au facut alegeri anticipate si liberalul (cel numit de guvernator si cauza protestelor populare) a iesit prim ministru, cu majoritate covarsitoare. Cu alte cuvinte, dupa ce s-au revoltat bine, oamenii tot cu cel propus de Regina au votat :) Asa ca ce sa se mai republicanizeze?
----
N-am facut multe poze saptamana asta (am cateva din fata de la IMAX, unele din Chatswood de cand m-am dus sa ma interesez cum e cu asigurarile medicale si ultimele din Manly, dar cele pe care le-am facut le gasiti aici:
 |
| 2008-05-11 |
A, si o stire de ultima ora, asta-seara (duminica) ne-a sunat Alex sa mergem sa ii dam o mana de ajutor. Tocmai sparsese o banca. Am fost mandru cateva minute ca am un prieten spargator de banci (gandindu-ma nu neaparat ca ma imbogatesc, dar ca as putea oricand sa spun, in curtea scolii: "bai, tu stii pe cine cunosc eu? Pe Alex, care spare banci in timpul liber !".
Ce se intamplase era ca a avut de lucru la o banca, iar cand s-a dus la usa din spate sa o deschida, doar ce i-a dat un umar usurel si a zburat usa din tatani. Ne-am dus, am facut poze (sa ramana de proba, si) sa se vada ca usa era super-putrezita (desi era "blindata")... De fapt blindajul erau niste foi de metal puse pe niste scanduri putrezite rau, iar balamalele, care ar fi trebuit sa tina usa, iesisera impreuna cu o mana de lemn putrezit... De rasul lumii. Cand te gandesti ca altii se chinuie ani intregi sa intre intr-o banca, sapa tunele, fac planuri, inchiriaza masini puternice, iar altii se proptesc in usa bancii si aia cade. Pai e cinstit?
P.S. si nu (pentru cei interesati), n-a plecat cu banii.
Wednesday, May 07, 2008
O saptamana din viata unui muncitor australian
Numai uitandu-se la datele ultimelor bloguri, oricine (chiar si un student neavenit din Tei) isi poate da seama ca am inceput sa lucrez si timpul liber mi s-a redus drastic. Cineva mai introspect (sa zicem... un baiat ager de Colentina) ar vedea mai departe: ca nu mai scriu asa des fiindca ajung tarziu acasa. Ca atunci cand ajung acasa, la 8:44 seara (ora mea) batute fix suna Skype-ul si apare Luca ciufulit si ciufut (de obicei fiindca n-are voie sa se uite la televizor in timp ce isi ia micul dejun. Maria se invarte si ea prin casa, si amandoi se precipita catre usa la 7:13 (ora lor). In general, ultimele cuvinte pe care le aud, sunt "Incalta-te!. .... INCALTA-TE", "Nu mi-ai vazut cumva Backugan-ul rosu", "Unde-mi sunt pantofii?", Tronc - usa.
Asa ca incerc sa va fac acum un rezumat al saptamanii
Miercuri am fost la U23D. Am avut ceva emotii, ca intre timp mai convinsesem ceva lume sa vina sa il vada. Si de fapt mi-era teama ca cele 5 min pe care le-am vazut eu si mi-au placut, sa nu fie si singurele interesante (se mai intampla la filme...)
Din capul locului va spun, merita vazut. Eram curios si ce o sa zica Mihai si Lore, care au fost si la concert U2. Se pare ca experienta e total diferita de un concert adevarat. Nu mai buna sau mai proasta, dar complementara. 3D-ul asta reuseste cat de cat sa te puna in atmosfera si presarat cu ceva grafica (in majoritate cea de la concert, care era proiectata pe "ecranul" din spatele scenei) se transforma intr-o experienta chiar interesanta.
Singurul lucru de care pot sa ma plang si la care nu m-am asteptat, este ca stai asezat pe un scaun, intr-o atmosfera de concert, si tot ce poti sa faci e sa dai usor din picior si sa iti pleznesti usor palma de pulpa in ritmul muzicii. Oamenii din fata (de pe ecran) sar, canta, dau din maini, aplauda, aprind brichete, plang incearca sa-l atinga pe pe Bono, tu stai cu mainile incrucisate pe piept. E o discrepanta pe care in mod normal n-o simti, ca atunci cand te uiti la televizor nu-ti vine sa sari si sa faci pogo, la concertul asta insa, experienta e foarte imersiva.
Bono e foarte militant in schimb. A cantat de pace, de drepturile omului, de toleranta, de toate. Mare meserias. Una peste alta, sper sa va placa. Merita din plin, nu o sa va para rau!
---
Azi am jucat fotbal la pranz cu colegii. M-am dus increzator, ca o sa dam de cateva ori in minge, lejer, fara sa ne stresam. De cand am ajuns pe teren, mi s-a parut ciudat ca toti cei 3 care mai erau pe teren (colegi de-ai mei) aveau ghete de fotbal, pe bune (cu crampoane - de cauciuc, ce-i drept). Cand au aparut si ceilalti (14), mi-am dat seama ca eram singurul care aveam adidasi normali.
Fratilor, nu e ca in Canada. Am jucat si acolo fotbal la servici, si ne strangeam vreo 7-8 dintre care peste 2 stiau sa dea cu piciorul in minge. Ceilalti erau plini de bunavointa, dar care nu le mai lasa loc de talent (cred ca in categoria asta intram si eu)
Aici, cand au vazut ei ca suntem 9 contra 9, au zis sa mareasca terenul de nu mai zaream poarta cealalta. Am inceput sa jucam (eu - in echipa cu maieuri rosii de supraelastic). Dupa 2 sarje la poarta adversa, si aproximativ 4 minute de joc, m-am oprit sa-mi culeg bojocii de pe jos si sa-mi regasesc suflul pierdut pe undeva pe la poarta adversa. N-am mai fost asa de obosit nu mai stiu de cand. Dupa 10 minute ma taram pe gazon, si incercand sa urmaresc mingea macar cu ochii (o experienta dureroasa in sine...). Intre timp, toti ceilalti 17 jucatori arau terenul in lung si in lat, ca apucatii. Hotarat lucru, trebuie sa imi intru in forma. Cum imi ura Maria inainte sa plec la fotbal, "trebuie sa le arate Lãcã vreo doua..."
Va pun si niste poze dimprejurul biroului. In fiecare miercuri, in partea care acum e publica a Studiourilor Fox se organizeaza un fel de iarmaroc, talcioc, balci, sau cum vreti voi sa-i spuneti, unde australianul de rand poate (daca poate....) sa-si cumpere rosii organice cu 10$ kilul, branza puturoasa si uscata a carei pret nici macar nu e afectat si tot felul de articole, care mai de mancare, care mai de nu.
Aveti grija de voi, o sa incerc sa va scriu mai des.
Asa ca incerc sa va fac acum un rezumat al saptamanii
Miercuri am fost la U23D. Am avut ceva emotii, ca intre timp mai convinsesem ceva lume sa vina sa il vada. Si de fapt mi-era teama ca cele 5 min pe care le-am vazut eu si mi-au placut, sa nu fie si singurele interesante (se mai intampla la filme...)
Din capul locului va spun, merita vazut. Eram curios si ce o sa zica Mihai si Lore, care au fost si la concert U2. Se pare ca experienta e total diferita de un concert adevarat. Nu mai buna sau mai proasta, dar complementara. 3D-ul asta reuseste cat de cat sa te puna in atmosfera si presarat cu ceva grafica (in majoritate cea de la concert, care era proiectata pe "ecranul" din spatele scenei) se transforma intr-o experienta chiar interesanta.
Singurul lucru de care pot sa ma plang si la care nu m-am asteptat, este ca stai asezat pe un scaun, intr-o atmosfera de concert, si tot ce poti sa faci e sa dai usor din picior si sa iti pleznesti usor palma de pulpa in ritmul muzicii. Oamenii din fata (de pe ecran) sar, canta, dau din maini, aplauda, aprind brichete, plang incearca sa-l atinga pe pe Bono, tu stai cu mainile incrucisate pe piept. E o discrepanta pe care in mod normal n-o simti, ca atunci cand te uiti la televizor nu-ti vine sa sari si sa faci pogo, la concertul asta insa, experienta e foarte imersiva.
Bono e foarte militant in schimb. A cantat de pace, de drepturile omului, de toleranta, de toate. Mare meserias. Una peste alta, sper sa va placa. Merita din plin, nu o sa va para rau!
---
Azi am jucat fotbal la pranz cu colegii. M-am dus increzator, ca o sa dam de cateva ori in minge, lejer, fara sa ne stresam. De cand am ajuns pe teren, mi s-a parut ciudat ca toti cei 3 care mai erau pe teren (colegi de-ai mei) aveau ghete de fotbal, pe bune (cu crampoane - de cauciuc, ce-i drept). Cand au aparut si ceilalti (14), mi-am dat seama ca eram singurul care aveam adidasi normali.
Fratilor, nu e ca in Canada. Am jucat si acolo fotbal la servici, si ne strangeam vreo 7-8 dintre care peste 2 stiau sa dea cu piciorul in minge. Ceilalti erau plini de bunavointa, dar care nu le mai lasa loc de talent (cred ca in categoria asta intram si eu)
Aici, cand au vazut ei ca suntem 9 contra 9, au zis sa mareasca terenul de nu mai zaream poarta cealalta. Am inceput sa jucam (eu - in echipa cu maieuri rosii de supraelastic). Dupa 2 sarje la poarta adversa, si aproximativ 4 minute de joc, m-am oprit sa-mi culeg bojocii de pe jos si sa-mi regasesc suflul pierdut pe undeva pe la poarta adversa. N-am mai fost asa de obosit nu mai stiu de cand. Dupa 10 minute ma taram pe gazon, si incercand sa urmaresc mingea macar cu ochii (o experienta dureroasa in sine...). Intre timp, toti ceilalti 17 jucatori arau terenul in lung si in lat, ca apucatii. Hotarat lucru, trebuie sa imi intru in forma. Cum imi ura Maria inainte sa plec la fotbal, "trebuie sa le arate Lãcã vreo doua..."
Va pun si niste poze dimprejurul biroului. In fiecare miercuri, in partea care acum e publica a Studiourilor Fox se organizeaza un fel de iarmaroc, talcioc, balci, sau cum vreti voi sa-i spuneti, unde australianul de rand poate (daca poate....) sa-si cumpere rosii organice cu 10$ kilul, branza puturoasa si uscata a carei pret nici macar nu e afectat si tot felul de articole, care mai de mancare, care mai de nu.
 |
| 2008-05-07 |
Aveti grija de voi, o sa incerc sa va scriu mai des.
Saturday, May 03, 2008
3 mai - hai hui prin Sydney
De mult n-am mai asteptat asa nerabdator un weekend. Avand in vedere ca e prima oara, dupa noiembrie anul trecut, cand muncesc de-adevaratelea, e oarecum de inteles.
Desi e cam devreme (chiar daca am gasi un apartament care sa ne placa tot n-am putea sa-l inchiriem, cel putin pana nu scapam de cel din Montreal) am zis totusi sa ma duc pe la apartamentele pe care le vedeam scoase la inchiriat, care aveau vizIte libere.
Pentru ca m-am trezit tarziu astazi si vizitele de la ora 10 s-au petrecut in timp ce eu tocmai incingeam tigaia pentru oua, mi-a mai ramas un singur apartament de vazut, de la ora 1. Cum am facut, cum n-am facut, am pierdut legatura la autobuzul care m-ar fi dus pana la adresa respectiva (recunosc ca aici autobuzele nu sunt nici pe departe la fel de punctuale ca in Montreal) si am facut o alta combinatie de autobuz cu mers pe jos (pe niste strazi urcand si coborand pe dealuri, de mi-am scuipat bojocii prin Neutral Bay). Asta m-a adus la vizita libera cu vreo 10 minute inainte de sfarsit si totusi la cateva minute dupa ce agenta incuiase apartamentul. Mi-am adus aminte ca am vazut o dna respectabila in parcare si am banuit ca ea era agenta, asa ca m-am napustit ca un apucat pe scari sa o prind din urma. Am ajuns-o exact cand sa suia in masina: mi-a explicat calm, masurandu-ma din ochi si transformand (probabil mental) centimetrii si kilogramele in dolari pe saptamana de chirie, si scazand valoarea tricoului pe care il aveam pe mine (aduceti-mi aminte data viitoare cand merg sa inchiriez apartament, sa ma duc in camasa), mi-a spus cu un zambet intelegator ca a primit o oferta pentru apartament... I-am raspuns cu zambetul meu cel mai fermecator, ca as vrea sa ma mut prin iunie-iulie si nu acu, imediat, asa ca am ramas prieteni si tot ca intre prieteni mi-a spus ca daca tinem legatura, poate o sa-mi gasesc un loc de inchiriat... Multumesc
AM plecat agale si mi-am petrecut aproape toata dupa amiaza plimbandu-ma prin cartier. O sa va las sa va uitati pe poze, care ilustreaza cat de cat fidel traseul meu. Ca mentiuni speciale, m-au surprins terenul de tenis de pe acoperisul unui bloc de cateva etaje (o sa vedeti pozele), tanarul australian care tara dupa el un calorifer electric nou cumparat, o motocicleta Badass tare interesanta cam toata plimbarea prin Kirribilli si locurile de acolo unde poti vedea opera fata in fata (echivalent ar fi un apartament la Paris chiar in buza turnului Eiffel)
Hasta luego!
Desi e cam devreme (chiar daca am gasi un apartament care sa ne placa tot n-am putea sa-l inchiriem, cel putin pana nu scapam de cel din Montreal) am zis totusi sa ma duc pe la apartamentele pe care le vedeam scoase la inchiriat, care aveau vizIte libere.
Pentru ca m-am trezit tarziu astazi si vizitele de la ora 10 s-au petrecut in timp ce eu tocmai incingeam tigaia pentru oua, mi-a mai ramas un singur apartament de vazut, de la ora 1. Cum am facut, cum n-am facut, am pierdut legatura la autobuzul care m-ar fi dus pana la adresa respectiva (recunosc ca aici autobuzele nu sunt nici pe departe la fel de punctuale ca in Montreal) si am facut o alta combinatie de autobuz cu mers pe jos (pe niste strazi urcand si coborand pe dealuri, de mi-am scuipat bojocii prin Neutral Bay). Asta m-a adus la vizita libera cu vreo 10 minute inainte de sfarsit si totusi la cateva minute dupa ce agenta incuiase apartamentul. Mi-am adus aminte ca am vazut o dna respectabila in parcare si am banuit ca ea era agenta, asa ca m-am napustit ca un apucat pe scari sa o prind din urma. Am ajuns-o exact cand sa suia in masina: mi-a explicat calm, masurandu-ma din ochi si transformand (probabil mental) centimetrii si kilogramele in dolari pe saptamana de chirie, si scazand valoarea tricoului pe care il aveam pe mine (aduceti-mi aminte data viitoare cand merg sa inchiriez apartament, sa ma duc in camasa), mi-a spus cu un zambet intelegator ca a primit o oferta pentru apartament... I-am raspuns cu zambetul meu cel mai fermecator, ca as vrea sa ma mut prin iunie-iulie si nu acu, imediat, asa ca am ramas prieteni si tot ca intre prieteni mi-a spus ca daca tinem legatura, poate o sa-mi gasesc un loc de inchiriat... Multumesc
AM plecat agale si mi-am petrecut aproape toata dupa amiaza plimbandu-ma prin cartier. O sa va las sa va uitati pe poze, care ilustreaza cat de cat fidel traseul meu. Ca mentiuni speciale, m-au surprins terenul de tenis de pe acoperisul unui bloc de cateva etaje (o sa vedeti pozele), tanarul australian care tara dupa el un calorifer electric nou cumparat, o motocicleta Badass tare interesanta cam toata plimbarea prin Kirribilli si locurile de acolo unde poti vedea opera fata in fata (echivalent ar fi un apartament la Paris chiar in buza turnului Eiffel)
 |
| 2008-05-03 |
Hasta luego!
Friday, May 02, 2008
U23D - va recomand calduros...
... si va garantez ca o sa fie cea mai imersiva experienta 3D de pana acum si inca ceva de-acum incolo (probabil pana o sa apara filmul Avatar al lui James Cameron)
Se pare ca a ajuns si in Sydney. Ce e ciudat e ca ruleaza doar cateva zile:
Saturday, 3 May
7:00pm
Sunday, 4 May
4:00pm
Monday, 5 May
7:00pm
Tuesday, 6 May
7:00pm, 9:00pm
Wednesday, 7 May
7:00pm
Se pare ca a ajuns si in Sydney. Ce e ciudat e ca ruleaza doar cateva zile:
Saturday, 3 May
7:00pm
Sunday, 4 May
4:00pm
Monday, 5 May
7:00pm
Tuesday, 6 May
7:00pm, 9:00pm
Wednesday, 7 May
7:00pm
2 mai - Sunt un Pifan
Nu ca as fi facut eu mare armata, dar ostasii de ciclul 1 stiu ca se chemau pifani si erau la cheremul "veteranilor". Mi-am dat seama acum ca am uitat cum e sa incepi intr-un loc nou. Dupa 7 ani la Meteor nu prea aveam noutati si daca aparea ceva brusc, aveam totusi o baza destul de larga pe care sa ma sprijin si sa abordez problema. Acum (si de fapt in orice loc m-as fi dus sau ma voi duce) atmosfera familiara si sentimentul ca poti sa gasesti ceva si cu ochii inchisi, probabil ca n-o sa le regasesc prea curand. Ma incita totusi faptul ca desi parca am inceput sa alerg intr-o cursa in care toti ceilalti veneau deja lansati, am totusi sanse bune sa ii ajung din urma (asta in cazul in care nu vine linia de sosire inainte de vreme ;) ). Cateodata am sentimentul ca astia au ani buni inaintea mea, si alta data ma intreb cum, daca sunt asa de avansati, nu vad solutii care mie mi se par evidente.
Sefa mea mi se pare cam... ciudata. Cred ca nu prea stie de unde sa ma ia (ceea ce e absolut normal) si atunci parca e tot timpul in expectativa. Dar probabil ca asa sunt si eu, vazut din exterior, asa ca o sa mai vedem noi in cateva saptamani.
Azi am avut prima sedinta serioasa, pe proiectul meu. De saptamana viitoare ar trebui sa ma apuc si eu serios de treaba, si poate in vreo 3-4 luni sa-l termin. Se munceste destul de mult aici, desi, daca e sa ma iau dupa Alex, doar eu muncesc atata, australienii nu. Cred ca intre timp am devenit figura ilustra in Sydney, Alex le povesteste la toti clientii lui cum muncesc eu cate 50 de ore pe saptamana si mai fac si vreo doua ore pe drum... Noroc ca a dat peste o cucoana care ne-ar putea cumpara pe toti (inclusiv planta carnivora) si care i-a spus ca "vai, dar ce mult lucreaza prietenul tau... uite, eu lucrez doar 3 zile pe saptamana si uite ce casoi am". Iar casoiul... - casoi! Cred ca asta e secretul, ar trebui sa ma duc si eu numai trei zile. Vorba lui nasul, "adica prost eu!"
Stiu ca am lasat-o mai moale cu pozele zilele astea. De cand am inceput sa lucrez, o data ca in fiecare dimineata merg pe acelasi drum si v-am trimis deja poze de pe traseu, asa ca n-am mai reusit sa fac poze inedite (azi de exemplu am alergat prin parc dupa un domn care isi plimba cei doi scottishi. Am renuntat la un moment dat, ca imi venea autobuzul). SI fiindca am adus vorba de scottishi, uitati aici o poza cu Iris, de cand a nascut ea 5 pui (se vad si puii mici)
Maine vreau sa o iau prin oras (inseamna ca o sa fac si poze). Sa mai vad o casa, o plaja, una, alta, poate ma simt si eu mai in vacanta. Nu ca as inchiria apartament maine, dar as vrea sa vad si eu cam ce diferenta e intre ideea pe care ne-o facem citind anuntul, si realitate.
Tineti-ne pumnii, in weekend avem Open House (la casa de "deasupra la o panta"). Si daca nu mai vorbim pana maine, pupati-o toti, va rog, pe Cristina de ziua ei.
Si multumesc si lui Cornel pentru intermezzo-ul cultural-artistic cu ocazia sarbatorii muncii.
Iar pentru nostalgici (nu neaparat dupa vremurile de mult apuse ci dupa unele mai de curand trecute, la cererea publicului... Macarale...
Zeci de blocuri
Rad in soare argintii
Zeci de blocuri
In zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
Neincetat pana-nserat
Uite bratul lor de fier
Cum ridica pana la cer
Zeci de blocuri
Un cartier
Auzi, canta voios
O mandra fata
Cantul ei cel nou
A curpins zarea toata
Vrajit ma uit la ea
La mana-i mica
Ce ridica in cer
Cea mai grea macara
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc”
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc
Si te iubesc
Si te ïubesc”
Sefa mea mi se pare cam... ciudata. Cred ca nu prea stie de unde sa ma ia (ceea ce e absolut normal) si atunci parca e tot timpul in expectativa. Dar probabil ca asa sunt si eu, vazut din exterior, asa ca o sa mai vedem noi in cateva saptamani.
Azi am avut prima sedinta serioasa, pe proiectul meu. De saptamana viitoare ar trebui sa ma apuc si eu serios de treaba, si poate in vreo 3-4 luni sa-l termin. Se munceste destul de mult aici, desi, daca e sa ma iau dupa Alex, doar eu muncesc atata, australienii nu. Cred ca intre timp am devenit figura ilustra in Sydney, Alex le povesteste la toti clientii lui cum muncesc eu cate 50 de ore pe saptamana si mai fac si vreo doua ore pe drum... Noroc ca a dat peste o cucoana care ne-ar putea cumpara pe toti (inclusiv planta carnivora) si care i-a spus ca "vai, dar ce mult lucreaza prietenul tau... uite, eu lucrez doar 3 zile pe saptamana si uite ce casoi am". Iar casoiul... - casoi! Cred ca asta e secretul, ar trebui sa ma duc si eu numai trei zile. Vorba lui nasul, "adica prost eu!"
Stiu ca am lasat-o mai moale cu pozele zilele astea. De cand am inceput sa lucrez, o data ca in fiecare dimineata merg pe acelasi drum si v-am trimis deja poze de pe traseu, asa ca n-am mai reusit sa fac poze inedite (azi de exemplu am alergat prin parc dupa un domn care isi plimba cei doi scottishi. Am renuntat la un moment dat, ca imi venea autobuzul). SI fiindca am adus vorba de scottishi, uitati aici o poza cu Iris, de cand a nascut ea 5 pui (se vad si puii mici)
Maine vreau sa o iau prin oras (inseamna ca o sa fac si poze). Sa mai vad o casa, o plaja, una, alta, poate ma simt si eu mai in vacanta. Nu ca as inchiria apartament maine, dar as vrea sa vad si eu cam ce diferenta e intre ideea pe care ne-o facem citind anuntul, si realitate.
Tineti-ne pumnii, in weekend avem Open House (la casa de "deasupra la o panta"). Si daca nu mai vorbim pana maine, pupati-o toti, va rog, pe Cristina de ziua ei.
Si multumesc si lui Cornel pentru intermezzo-ul cultural-artistic cu ocazia sarbatorii muncii.
Iar pentru nostalgici (nu neaparat dupa vremurile de mult apuse ci dupa unele mai de curand trecute, la cererea publicului... Macarale...
Zeci de blocuri
Rad in soare argintii
Zeci de blocuri
In zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
Neincetat pana-nserat
Uite bratul lor de fier
Cum ridica pana la cer
Zeci de blocuri
Un cartier
Auzi, canta voios
O mandra fata
Cantul ei cel nou
A curpins zarea toata
Vrajit ma uit la ea
La mana-i mica
Ce ridica in cer
Cea mai grea macara
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc”
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc
Si te iubesc
Si te ïubesc”
Subscribe to:
Posts (Atom)