mica remarca

Ma bag si eu ca musca in lapte...

Zicea maria in "post"ul de mai jos (ala cu QVB-ul) ca "Daca la capitolul moda nu m-as aventura sa emit o concluzie in favoarea vreunuia dintre orase...".

Voi ma stiti bine, ca nu sunt ala cunoscatorul de moda, si in plus n-as putea sa spun ca ma plimb foarte des prin centrul Montrealului ca sa vad cum sunt imbracati oamenii. Dar parca m-as aventura sa emit concluzia mea, ca om, ca persoana fizica adicatelea: mi se pare ca-s mai bine imbracati sydnenii (asa s-or chema? ca mai era intrebarea aia: cum se cheama locuitorii din Râmnicul Sãrat? râmnicei sãrati?) decat montrealezii (aia pe care noi nu-i cunoastem, evident, ca altfel noi ne imbracam toti bine ;)

Un comentariu inutil, nu? Nici nu stiu de ce mi-am pierdut vremea sa-l scriu.

Hai noapte buna.

Luni, 6 noiembrie - scoala Warawee + QVB

Luni. Ne-am trezit cu un oarecare sentiment de panica, cel putin eu. Am realizat ca a trecut deja o saptamana si n-am facut mare lucru. Cred ca amandoi, eu si Radu, suntem "sfasiati" :) intre a lua vizita asta ca pe o vacanta, poate singura pe meleagurile astea si deci sa facem si sa vedem cat mai multe, sau sa ne punem cu burtile pe treaba si sa cautam: contacte, case, job-uri, informatii de tot felul. Aseara Radu a inceput sa-si caute CV-ul prin mail, a gasit o versiune destul de recenta dar in format pdf. Oricum trebuie modificat, dar o sa-i ia ceva rimp sa-l rescrie. Lasam asta undeva pe "to do list" mai la urma, mai pe seara. Hai repede sa mancam si apoi, am decis de ieri ca o sa mergem la scoala din Warawee care e relativ aproape, dar vrem sa ajungem si in alta parte... Eu propun sa mergem spre centru ca e o zi inchisa, deci nu-s sanse de plaja. Macar cascam gura pe la cladiri interesante si ne familiarizam nitzel cu centrul. Mancam bine si fuga la tren, cu obisnuitele sughituri: " stai mami ca fac pipi!", "am luat apa la noi?", "abonamentele!". Nu cred ca am plecat vreodata spre gara fara sa fugim, dar cui spun eu asta ca voi deja ne cunoasteti bine?! Ajungem la tren si decidem s-o luam pe alta cale decat cea obisnuita, adica luam trenul pana la prima si acolo schimbam cu unul care merge spre centru, pe o ruta mai scurta si mai frumusica (un fel de Rigaud versus Deux Montagnes - pentru cei initiati intr-ale Montrealului). Odata transferul facut, eu admir peisajul in vreme ce Luca ne tot interogheaza cu scopul si durata vizitei la scoala asta: "...Iaaar la scoala? Aici o sa merg cand ne mutam?". Coborand la Warawee, n-avem ghidul strazilor la noi asa ca Radu ne calauzeste din ce-si mai amintea de pe internet, de cand cautase scoala. O luam pe-o strada, ne intoarcem si pana la urma pe alta care ne scoate in strada pe care o cautam. Dupa vreo 10 minute de mers ajungem la o scoala care semana uimutoir cu o scoala, asa cum o stim si noi si voi. Adica o cladire mare, de pe la inceputul secolului 20, masiva cu ziduri groase. Aha, deci au si scoli de-astea! Intram pe poarta care, culmea, are si o incuietoare childproof si ne indreptam spre o cladire alaturata mult mai noua si asemanatoare celor ce gazduiesc scolile australiene: lunga, joasa, cu geamuri continue pe cel putin 2 laturi. Era cladirea Administratiei. Asta e prima scoala la care mergem neanuntati si suntem curiosi daca ne vor primi sa facem turul. La biroul de langa intrare, o doamna pe la 60 si ceva de ani ne asculta rabdatoare cat povestim de ce-am venit si pe urma ne pune cateva intrebari despre Luca si perioada in care planuim sa ne intoarcem. Dupa ce raspundem cat putem noi de coerent - evident la intrebarile despre intoarcerea noastra in Australia - ne prezinta o doamna care ne va calauzi prin scoala si ne va da ce informatii ne trazneste sa mai cerem. Traversam o bucatica de curte si intram in cladirea cea mare. Semana oarecum cu scoala mea generala - cladire veche, tavane inalte, pereti vopsiti in alb-galbui. Din pacate aflam destul de curand ca cei din clasele mici nu-s acolo ci in niste locale de peste drum. Aici e doar biblioteca, si clasele de la 3 (parca) la 6. Biblioteca are vreo 15 calculatoare noi cu ecrane LCD si se gaseste intr-o ordine desavarsita. Nu miroase nici a carti prafuite cum mirosea in bibliotecile din Romania, printre care si cea in care mi-am mancat 3 ani din viata. Bibliotecara, o doamna vorbareata care vizitase cu un an in urma Montrealul pentru cateva zile si care foarte amabila ne-a dat multe detalii despre scoala. Dupa biblioteca am trecut si pe langa laboratorul de informatica une ne-au spus ca au scannere si printere si camera digitala pentru diveresle proiecte ale copiilor, calculatoarele tot noi, dar ce ne-a uimit cel mai tare a fost usa laboratorului, pe care doamna calauza, cam subtirica de felul ei, abia putea s-o deschida de grea ce era - metal masiv ca la un seif. Ne-a explicat ca din motive de securitate. Trecem apoi strada spre localele celor mici si suntem asigurati ca cei mici nu ies din curtea lor neinsotiti. Sectiunea piticilor se afla pe un teren vast si cam impadurit. Aici cam peste tot ai senzatia ca vegetatia o sa inghita orasul. Mie daca as fi fost mica si venita din Romania mi-ar fi fost cam frica sa ies in curte, dar nu e prima scoala la care vad genul asta de curte si incerc sa vad partea buna: se pot juca la umbra pe timpul verii si le filtreaza si aerul si estompeaza zgomotul, in plus pot juca v-ati-ascunselea. Aici cladirile sunt ca si in celelalte scoli, scunde si fiecare contine de la 2 la 4 clase. Ghiozdanele copiilor sunt insirate pe cuiere afara din clasa, pe un fel de prispa, usor accesibila si din curte si din clasa (sunt practic afara). A! am uitat sa va spun ca in Australia, parte din uniforma sunt si ghiozdanul si palaria. Si uniformele sunt chiar respectate, de la pantofi la palarie nu e nici o diferenta intre copii, in afara de cele genetice, evident. Gasesc asta foarte comod si chiar nu e ca la noi - ei chiar poarta pantofii de scoala si nu mai-stiu-eu-ce adidasi de marca. Intram in cateva clase, ne uimesc exercitiile de scriere la copii de la Kindie si desenele lor (ca si in celelalte scoli dealtfel). In plus copii de aici au o combinatie de program sportiv cu fitness, aerobic si yoga. Intram intr-o alta cladire a administratiei si o alta doamna foarte amabila ne da formulare de inscriere, ne prezinta o educatoare si ne invita miercuri la Open Doors pentru copii ce vor incepe la anu' in februarie. Ar fi bine sa venim ca sa ne facem o idee despre copii cu care Luca ar fi coleg daca ar merge aici la scoala, despre parintii lor si, evident despre personalul scolii. Scoala ramane pe lista impreuna cu Wahroonga, pare bine organizata si copiinormali, vorbareti si multumiti. Ne despartim de doamna care ne-a insotit in turul scolii, dupa ce ne incurajeaza in demersurile pe care le mai avem de facut si ne mai da numele unei scoli unde a lucrat si despre care spune ca e buna dar ca asta din care tocmai plecam are un director de milioane si ca datorita lui devin mai buna de la an la an. Ne notam numele scolii celeilalte si ne promitem sa mergem s-o vedem. Warawee - scoala- este la mijlocul distantei dintre statia de tren cu acelasi nume si Turramurra. Ne decidem sa mergem spre cea de-a doua ca sa ne uitam in drum si de blocuri, sau case de inchiriat. Gasim cateva blocuri demne de atentie si relativ aproape de gara, asa ca avem inca un motiv sa lasam scoala pe lista. Dupa un pic de asteptare ne urcam iar in tren si pornim spre centru. Cam cand eram relativ aproape, lui Radu ii vine ideea geniala sa ne dam jos la capatul dinspre nord al Podului (stiti voi care) si s-o luam la picior. Zis si facut. Odata coborati din tren ne oprim intr-un depanneur/convenience pentru ca subsemnata avea un craving acut de chipsi cu cola. Neinspirata alegere, amandoua dezamagire totala, chipsi cu gust de detergent, cola cu mult mai dulce decat cea canadiana si mult mai plata - a se citi saraca in bule. Podul are si pe un sens si pe altul cate un trotuar ingradit de plase inalte tivite cu sarma ghimpata, sa taie elanul sinucigas al vreunui deprimat. Azi nu e deschis pietonilor decat cel care ofera vederea spre Opera. Plimbare pe Harbour Bridge

Sydney, day 9 - Harbour bridge

Ne-a luat cam 30-40 de minute sa-l traversam, si asta nu neaparat de distanta, ci mai degraba din cauza pozelor. In primul rand ca in permanenta sunt ceva vapoare, ferry-uri, barci cu panze care populeaza Sydney Harbour, dandu-i un aer de agitatie dar si de vacanta totodata. In al doilea rand, cam toate cartierele din jur sunt pitoresti (evident, esti in centrul Sydney-ului). Kirribilli, care e un cartier "bine" de felul lui (am senzatia ca am mai scris o data ca acolo sta primul minustru), se intinde la capatul de nord al podului, inspre est, pe partea opusa a Operei. Daca va uitati la poze o sa vedeti multa vegetatie printre case, si spatii verzi chiar pe malul apei, cred ca daca n-am fi fost contracronometru in vacanta asta, mi-ar fi placut sa sedem putin pe imasurile alea. Tot in nord, inspre est, Milsons Point. Chiar la baza podului in Milsons Point e un parc de distractii la care Luca, saracul, tot tragea de noi sa mergem. Poate ca am fi mers, dar atractia principala parea roata mare, pe undeva pe jos se zbatea un roller coaster care in schimb nu parea indeajuns de inalt ca sa ne starneasca interesul. In fine, poate nu era chiar asa rau, dar ne-am spus ca o tura la La Ronde o sa fie cu siguranta mai satisfacatoare (daca mai apucam o vara in Montreal) In sud, podul se termina prin The Rocks, inspre "city". Dupa nenumarate poze ne-am hotaratsa coboram in The Rocks si sa o luam la picior catre Queen Victoria Building, o cladire pe care se pare ca turistii o viziteaza in mod constant, data fiind atat arhitectura ei (construita la sf. secolului 19 pentru spatii "comerciale") cat si pentru continutul ei (pe langa magazine, cafenele, etc, mai sunt si 2 ceasuri enorme, unul daruit de regina si unul de nu mai stiu cine) Inainte sa ne despartim de pod, sa mai spunem ca pentru modica suma de 140-150$, poti sa te sui pe el, atasat oarecum de o coarda de siguranta, si sa-ti faci poza in punctul cel mai de sus, probabil intre steagurile care domina portul de la inaltime. In cazul nostru, spiritul de aventura ne-a fost redus la tacere de costul prohibitiv (pentru buzunarele noastre anemice). Queen Victoria Building

Sydney, day 9 - QVB

O plimbare prin City e oricand placuta. Lumea pare mai bine imbracata ca la Montreal, dar asta poate fi si pentru ca sunt muulti oameni imbracati foarte business si fiind cald hainele sunt relativ colorate. Oricum in doua saptamani n-am vazut nici macar o fata in tinuta gotica, sau in ceea ce eu numesc uniforma chebecoasa, care-s blugi, in genere stramti cu adidasi de skateboard doua tricouri unul peste altul si rucsac cu multe insigne pe el, eventual parul scurt, zburlit si eventual legata la cap cu o esarfa colorata. Stereotipul aici pare sa fie fusta scurta de blugi, ugg boots, maieu colorat si parul lung. Daca la capitolul moda nu m-as aventura sa emit o concluzie in favoarea vreunuia dintre orase, la capitolul arhitectura/building design, sunt absolut convinsa ca Montrealul mai are de investit. E fascinant la ce ii poate duce mintea pe arhitecti si imi pare rau acum ca nu m-am concentrat deloc in poze pe aspectul asta. Martin place e un exemplu, dar interesante erau si cladirile noi. QVB pe mine nu m-a impresionat, e dragutza dar nu deosebita. Ceasurile, la fel ba in plus nici n-au functionat azi. Am stat si noi cu inca niste cupluri de mosi si babe, cu aparatele pregatite sa le facem poza la ora 6 si...nimic. De mentionat sunt totusi vitrina cu statuia, daca pot sa-i zic asa, poate mai bine ar fi reproducerea, reginei din ziua incoronarii sale - avea 19 ani.Si deasemeni scrisoare reginei pentru cetatenii Sydney-ului. Tare as vrea sa stiu ce le-a scris! Oricum, delicat gestul si demn de o regina. Magazinele din QVB sunt de bijuterii si ceasuri, antichitati in general si apoi altele ca suveniruri, sticlarie, cateva cafenele, o galerie de fotografie, singura pentru care m-as intoarce acolo in mod special. Cam atat despre QVB. De fapt ar mai fi de mentionat ca la plecare in pasajele subterane care duceau la tren, am gasit un magazin de incaltaminte foarte dragut si mi-a ramas gandul la niste sandale de-acolo. ;o))

Duminica 5 noiembrie - aquarium + wildlife

Vremea e in continuare urata, asa ca trebuie sa ne gasim ceva de facut la interior. Ne gandeam sa ne ducem la Aquarium si sa ii lasam pe Adi si pe Tutu sa mai respire in voie fara noi... Dar pana la urma s-au decis sa vina si ei cu noi si sa mergem impreuna la Acvariu si la Wildlife (un fel de Biodome mai mic, pentru Montrealezi).

Inainte sa intram, ne plimbam putin prin Darling Harbour si pe podul de peste apa, unde stau insirate cateva zeci de masini intr-o expozitie de Corvette-uri. De toate culorile, vechi, noi, cu volanul pe dreapta sau pe stanga, toate au un punct comun: sunt frumoase rau. Ne pozam noi langa masini, ca tot romanul care se respecta (mai tineti minte pozele pe care le faceau romanii in Germania, pe langa vreo masina mai aratoasa de pe strada?) si plecam spre animale.

Wildlife e impresionant in toate sectiunile lui. La intrare te intampina cu o camera cu fluturi de toate marimile si culorile. Zboara liberi si se aseaza pe niste "flori" artificiale prin care iese ceva asemanator cu mierea.

Urmeaza o sectiune cu multe insecte, nu va puteti inchipui cate feluri de paianjeni si furnici. Printre paianjeni, red-back si funnel-web (printre cei veninosi). Cred ca aici fiecare animal are o specie care "a, da, astia sunt cei mai periculosi din lume, dar e ok daca ai grija pe unde calci". Cel mai otravitor paianjen din lume, cel mai otravitor sarpe din lume (Inland Taipan, al carui venin poate sa omoare 100 de oameni), cea mai periculoasa pasare din lume (Cassowary, care desi sunt foarte timide, pot omorâ un om atunci cand sunt provocate), cel mai, cea mai, toate traiesc in Australia (asta cred ca o sa-i placa Laviniei).

Am mai vazut (evident) koala, wallabies (niste canguri mai mici, ai caror nume inseamna "big feet"), tot felul de reptile (Luca are o poza cu un dragon viu pe el), pasari, animale de noapte, tot felul.

La acvariu, am vazut pentru prima oara in realitate un ornitorinc (Platypus, cum il cheama aici). Pentru cei care au uitat, e singurul mamifer care face oua (si isi hraneste puii cu lapte). Am mai vazut crocodili (printre poze e una cu dedicatie speciala pentru Lavinia, in care se vede semnul de langa bazinul crocodilului), am invatat cum sa deosebim femelele rechin de masculii rechin (Maria zice ca nu ca ne-ar folosi foarte mult in fata situatiei... eu zic ca ne-ar folosi, ca daca sunt femele, se pot deturna usor cu strigatul de lupta "au bagat marfa la Winners")

Bazinul de rechini, vreau sa va spun, m-a impresionat cel mai tare. Cand treci prin tunelurile alea de sticla pe sub apa, si vezi rechinii aia imensi pe deasupra si pe langa tine, si mai citesti in plus ca datorita formei tunelurilor si refractiei in apa tot ce vedem este cu 25% mai mic decat in realitate, imposibil sa nu te ia un frison pe spate.

Focile erau dragute dar cam lenese (se apropia sfarsitul zilei, ce-i drept), zona "the Great Barrier Reef" era branduita cu Nemo de la un cap la altul, crabi imensi, meduze de tot felul, caluti de mare, barramundi, un peste care isi incepe viata ca mascul si apoi "evolueaza" intr-o femela (!?!?), pisici de mare, si tot felul de alte ciudatenii.

Interesant mai era ca iti faceau educatie despre efectul pe care il are un deseu de plastic lasat pe plaja, asupra animalelor: dupa o saptamana ajunge in mare, dupa 2 il mananca un pescarus care moare dupa ce il inghite, dupa inca 3 saptamani pescarusul se descompune si bucata de plastic ajunge iar in mare, o inghite un pui de foca curios, etc, etc, etc.

Sfatul nostru: cand veniti pe-aici pe la noi, neaparat trebuie sa vedeti Aquarium-ul

Sydney, day 8 - Aquarium & Wildlife

Sambata, 5 noiembrie - case

Astazi plecam sa vizitam case. Ne-am trezit tarziu si Tutu ne-a imbarcat pe toti in masina, am luat ghidul strazilor, vreo 2-3 adrese culese de pe internet, ne-am mai oprit la 2 agentii imobiliare si am luat listele caselor de inchiriat si am inceput sa crosetam pe strazi.

In primul rand, casa pe care o vazusem ieri pe internet la 295$ era jalnica. Poza arata o cladire draguta si spunea ca apartamentul 5 era de inchiriat. Atata doar ca era la subsol, se intra prin spatele casei si... sa zicem ca daca eu as fi fost apartamentul ala, mi-ar fi fost rusine de mine.

Incep sa am o mare problema, pentru ca de ce petrecem mai mult timp aici, de-aia imi plac mai mult locurile si ma sperie (deocamdata) preturile chiriilor. Pentru ca asta implica direct ca serviciul pe care o sa-l gasesc trebuie sa fie neaparat bine platit, ca altfel nu ne permitem casele.

O doua casa pe care am vizitat-o n-o aveam pe nici o lista. Pur si simplu am trecut pe langa un domn chinez (sau asa ceva) care lipea un afis pe un stalp, ne-am oprit si am intrat in casa lui. Abia o cumparase (intrase in posesia ei chiar sambata) si o dadea la un pret bun, avand in vedere cum arata, ce avea inauntru (3 dormitoare sus, un living mare jos, 2 bai, curticica, si asezata la 2 minute pe jos de statia de tren. In plus, in zona de "selectie" a scolii Wahroonga. Chiria: 600$ pe saptamana, el platise pe casa vreo 740,000$.

Delectati-va cu pozele facute de Maria:

Sydney, day 7 - houses

Dupa asta, nimic notabil, ne-am mai plimbat pe strazi cat ne-am mai plimbat, dupa care ne-am intors la ale noastre.

Maine e duminica, vremea e in continuare urata si ne intrebam cu ce o sa ne omoram timpul.

Vineri 4 noiembrie - 2 scoli

Alta vizita la scoala. Ne-a sunat Mr. Smith si ne-a invitat la scoala dimineata la 10:30 (ce efort pentru noi sa ne trezim asa devreme !). A inceput sa fie urat afara (e innorat mai tot timpul si sta sa ploua) asa ca se potriveste bine sa avem ceva de facut, macar nu ne doare sufletul ca e o zi frumoasa si ca am putea sa fim la plaja... Wahroonga e pe la 3 statii de tren de Normanhurst (unde stam noi, prin bunavointa si rabdarea extraordinara a lui Tutu si Adi :) ). Ne ia cam 20 de minute de mers agale printre case ingrozitor de frumoase pana sa ajungem la scoala. Ne gandim noi ca asta nu e semn bun, pentru ca desi scoala, fiind publica, e gratuita, daca vrem sa inchiriem casa in zona scolii, apãi zona asta nu prea pare sa ne fie acesibila. Case mari, cu domenii de-a dreptul, terenuri de tenis in curte si asa mai departe. O vegetatie incredibila, strada catre scoala e efectiv acoperita de coroanele mari ale copacilor de o parte si de alta a drumului. Copacii de pe margine sunt tunsi in asa fel incat prin mijlocul lor trec liniile de curent electric (m-am gandit la Doru si la Sultanul cum au ramas ei fara curent 3-4 zile cand s-a prabusit copacul peste firele electrice). Am uitat sa va spunem ca peste tot miroase a flori de tot felul, si credeti-ma, eu sunt ala care nu simte mirosul de sconcs pe autostrada !! Imi inchipui ca pentru cineva cu miros normal trebuie sa fie o feerie. Scoala (Wahroonga Public School) ramane pana in prezent, din toate cate am vazut, cea mai "scoala" dintre toate. Bine organizata, cladirile sunt frumoase, piscina proprie, terenuri de sport cu un gazon demn de invidiat, o sala de spectacole meseriasa, amfiteatru in aer liber pe stil grecesc si totul intr-un parc cu eucalipti grosi si inalti (ca dealtfel majoritatea copacilor de aici). Mr. Smith are exact aerul unui director de scoala englezeasca. Ne prezinta scoala, uniforma (toate scolile aici au uniforme specifice), clasele, laboratorul de informatica (fiecarui copil i se face inca de la Kindergarden un cont - de la Ministrerul Educatiei - pe care il folosesc in laborator, la biblioteca sau de-acasa. Unii profesori trimit temele pe mail, asa ca ii invata pe copii de foarte devreme sa se foloseasca de calculator pentru scoala. Singura problema a scolii e ca au un perimetru precis de strazi din care accepta inscrieri. Asa ca ar trebui sa ne gasim casa in cartierul asta care, cel putin la prima vedere, pare inaccesibil. Deseara o sa incepem sa ne uitam dupa case, acum ca incepem sa stim in jurul caror scoli sa cautam. Plecam foarte incantati de scoala asta, care nu se deosebeste cu nimic de o scoala privata (sau cel putin asa ni se pare noua). In schimb prima scoala pe care am vazut-o (Normanhurst) ni se pare acum mult prea mica si provinciala... Uitandu-ne pe harta, vedem ca suntem nu foarte departe de alta scoala pe care vroiam s-o vedem: Waitara Public School. Asa ca pe o ploaie cu spume o pornim pe jos, strecurandu-ne pe sub coroanele bogate ale copacilor (fara de care am fi fost murati dupa primele 5 minute). Ne ia vreo jumatate de ora sa ajungem la Waitara, trecand pe langa alte case pe care nici macar de invidiat nu le mai putem numi. Waitara School ne-a oferit ocaza sa re-incepem sa apreciem Normanhurst (prima scoala vizitata). Parea mai slab organizata, cladirile aveau un aspect nu neaparat jalnic, dar oricum nu ne-a inspirat mare incredere.  Una peste alta, am trecut-o pe ultimul loc din cele 3 visitate pana acum. Seara incepem sa ne uitam dupa case (sunt vreo 2 site-uri in care gasim preturile si adresele caselor de inchiriat). Daca gasim ceva interesant, mergem maine sa le vedem. Primul rezultat: in perimetrul scolii Wahroonga, doar 3-4 case de inchiriat, cu preturi variind intre 600-1200$/saptamana. Un calcul scurt imi spune ca cea mai ieftina dintre chiriile astea e aproape de doua ori mai mare decat ipoteca de la casa noastra din Pierrefonds... Cea mai ieftina casa am gasit-o la 295$/saptamana, si o sa cititi in jurnalul de maine ce impresie ne-a lasat. Noapte buna, Noi.

Joi, 3 noiembrie - scoala si "interviu"

Cum ziceam de ieri, am inceput sa am remuscari ca n-am venit in Australia doar ca sa mergem la plaja si sa ne simtim in vacanta (desi taaare bine ar fi fost...). Asa ca de azi incepem sa nu mai "eludam meandrele concretului". Dis de dimineata la ora 10 (de, unele lucruri nu se schimba niciodata), pun mana pe lista de scoli si ma apuc de dat telefoane.

La prima scoala (Wahroonga), dau telefon, las mesaj, o sa ma sune Mr. Smith mai tarziu. Am pus-o prima pe lista de scoli pentru ca am inteles ca ar fi cea mai buna...

La doua (Normanhurst Public School), foarte aproape de unde stam, directoarea m-a luat prin surprindere si m-a intrebat cand pot sa vin sa vizitez scoala. "In 20 de minute e bine?" E bine, asa ca ne imbracam cu totii si o purcedem la drum (cred ca ne-a luat vreo 5 minute sa ajungem acolo, era chiar mai aproape decat credeam). Scoala - mica, vreo 200 de elevi cu totul- are clase de la Kindergarden (Kindie) pana la clasa a 6-a primara. Nu e o cladire mare (de fapt, cum aveam sa vedem mai tarziu, cam toate scolile pe care le-am vizitat au acelasi stil) ci mai multe corpuri imprastiate pe o raza mai mare, o clasa-doua aici, doua-trei dincolo, sala de festivitati mai incolo, etc. Prima dilema pe care o avem: in ce clasa il inscriem pe Luca (intr-o versiune ideala, am ajunge aici pana la inceputul anului scolar urmator, pe 27 ianuarie). Nici directoarea n-ar putea sa spuna daca sa-l inscriem in K sau in clasa 1, pentru ca pe de-o parte el face 6 ani in ianuarie, deci ar trebui sa intre in E1, dar se pare ca ei structureaza altfel materia. De exemplu scrisul cursiv il incep prin clasa a 2-a, in schimb la intrarea in clasa 1 sunt in stare sa scrie (cu litere mici de tipar, ce-i drept), compuneri intregi cu fraze lungi si complexe. Ne-am uitat pe un caiet de clasa 1 si pe prima pagina, un baietel scrisese o compunere cu un "bloodthirsty" ceva, ceea ce mie unuia, care sunt inginer si nu intelectual, mi se pare totusi un cuvant pe care cu multa sarguinta as fi putut poate sa-l scriu prin clasa a 3a... In sfarsit, concluzia e ca odata ajunsi aici, o sa vedem la ce nivel o sa fie Luca, si in functie de asta il inscriem in K sau 1. Ideea e ca daca incepe la K si avanseaza (prea) repede, il trec in clasa 1.

Alta deosebire de scolile din Canada e ca astia aici pun mare accent pe arta. Copiii din clasele mici picteaza, si nu oricum, dar au teme "Monet" sau "cum sa pictezi ca Picasso". Imi pare rau ca n-am avut aparatul de fotografiat la noi, sa vedeti si voi ce picturi incredibile fac. Ca activitati extra-scolare au dans, "bands" (nu stiu exact la ce instrumente canta), "drama", "debates" (cred ca Bogdan ar fi fericit sa poata sa "dezbata" cu copiii nostri la 6 ani), cor (copiii tocmai avusesera un spectacol la Opera [din Sydney, evident] . Vara fac inot, iarna fotbal.

Ca sa revenim, scoala ni s-a parut ok, avea totusi un aer sarman desi invatatoarele pareau sa merite "toti banii". Ne mai uitam si la altele.

Dupa amiaza, multe sperante in intalnirea pe care o aveam cu CTO-ul de la un studio de aici din Sydney. M-am imbracat eu deci in hainele de duminica, mi-am luat carnetelul si pixul ca sa ma mai antrenez in tren cu ce raspunsuri sa le dau daca ma intreaba una si alta, si am purces catre gara.
Ca sa va pun in tema din capul locului, nu e vorba de-un interviu de angajare (as fi vrut eu...). Compania respectiva e o companie cu care lucrez (din Canada) si au un birou in Sydney si unul in Adelaide. Cei pe care ii cunosc eu sunt in Adelaide si i-am intrebat daca pot sa ma intalnesc cu cineva de la biroul lor din Sydney. M-au pus deci in legatura cu ei si am obtinut o intalnire neoficiala, mai mult de "networking", dar sperand eu pe undeva la mai mult...

Asa ca dupa vreo ora jumatate de discutii, povesti, facut cunostinta cu oameni cu care discutasem prin mail dar nu ne intalnisem niciodata, baut cateva guri de bere, ne-am despartit buni prieteni dar fara nici un rezultat concret. Apropos de bere, o au la discretie, le-am spus ca si la noi la studio avem bere la liber vineri dupa amiaza si au ras... la ei e la liber de luni pana vineri :)

In tren spre casa, gandindu-ma retrospectiv la intalnirea noastra, mi-am adus aminte de o vorba pe care o avea Andreea (sora mea): "Am plecat bou si-am venit vacã" :).

Am dedus ca ar trebui sa ma gandesc si la alte variante, si sa accept ideea ca s-ar putea sa trebuiasca sa renunt la domeniul meu (desi mai "glamorous", se pare mai limitat in oportunitati in IT) si sa ma uit la piata de munca in general...

Poze n-avem din zilele astea, o data pentru ca ne-am ocupat mai mult cu treburi administrative.

Ne gandim la voi toti (pe rand, nu asa deodata...)

The Vintiroos

Harta Sydney (City)

Daca vreti sa va orientati mai bine in ce povestim aici, uite harta Sydney-ului (nu include suburbiile) : http://www.sydneyaquarium.com.au/Downloads/VIS/SydneyMap.pdf

poze: ziua 2 si 3

Daca faceti scroll in jos, o sa gasiti poze proaspete in ultimele 2 zile (Gradina botanica, repectiv Manly)

In sfarsit, Bondi!

the atomic family

Miercuri,
A cam venit timpul sa ne ocupam de lucruri concrete. Asa ca de diminteata, cand m-am sculat, mi-am propus sa ne dedicam ziua cautarilor: de scoli, de servici, de banci. Pe la 10-11 era atat de cald incat nu ne-a fost greu sa ne schimbam planurile: plecam la Bondi.

Luca, sus si tare, ca el vrea sa stea acasa, ca n-are chef de mers la plaja. Cred ca DVD-urile cu Tom si Jerry ale lui Adi il tenteaza mai tare decat nisipul si valurile. Reusim cu greu sa-l convingem, ne facem bagajele si suntem gata. Asa ca hop in tren pana la Sydney Central, hop in alt tren pana la Bondi Junction si de acolo cu autobuzul 333 pana la plaja. Sa zic asa, vreo ora jumate de drum de acasa.

Trebuie sa fiu cinstit cu voi: plaja arata exact ca in poze. Ma uitam prin parbrizul autobuzului si aveam impresia ca ma uit la o carte postala (iarta-ma, Cornel !). Surferii (evident bronzati si multi cu parul blond) pluteau pe placi si asteptau valul cel bun. Grupuri de incepatori pe apa sau pe nisip (chiar o grupa de pustani de 10-12 ani) dadeau ce-aveau mai bun in ei, in speranta ca o sa ajunga cat mai repede sa alunece pe valuri. Noi inca nu ne-am hotarat daca sa ne luam cursuri: daca ne intoarcem aici, o sa avem timp berechet, iar daca ramanem in Canada (incep sa sper din ce in ce mai mult ca nu...), la ce ne-ar folosi?

Ne pregatim sa intram in apa dar Luca observa chiar la malul apei niste Blue Bottle aduse de valuri asa ca in ciuda eforturilor mele, nu reusesc sa-l conving. Nu vreau sa-l mint, asa ca ii spun ca intr-adevar meduzele alea pot sa-l "arda" pe mana sau pe picior daca-l ating (stia asta dinainte) dar ca mai bine dacat sa nu intram deloc in apa ar fi sa intram, dar sa avem grija sa ne ferim de ele. Concluzia: ne introarcem pe plaja (de data asta) si ne vedem de altele.

Ceva mai tarziu (dupa ce probabil s-a mai obisnuit cu ideea), e de acord si calcand cu grija printre Blue Bottles, intram in apa si incepem sa ne luptam cu valurile. N-as putea sa va explic cum erau, curentul care se face cand se retrage valul e atat de puternic ca efectiv ma tineam cu greu pe picioare sa nu ne traga inspre larg. Valurile se spargeau intr-o spuma groasa, si ne impingeau la randul lor cu putere spre mal. Luca s-a distrat extraordinar.

La intoarcere, in autobuz, Luca s-a imprietenit cu niste italieni pe la vreo 20-25 de ani. Au vorbit tot drumul, ãia intr-o engleza chiar mai rudimentara decat a lui Luca. Si-au schimbat ochelarii de soare, sepcile si si-au facut poze. A trebuit sa stam cu ochii pe ei pentru ca stateau dubios de aproape unul de altul.

Sydney, day 4

The Vintiroos

Daca-i marti e Manly

the atomic family Ne-am trezit tarziu, cam pe la 10 parca. Cu mancat si echipat s-a facut cam ora 12 si-am plecat la gara cu gand sa ajungem iar in Circular Quay de unde sa luam ferry-ul pana in Manly - plaja vestita, poate nu asa vestita ca Bondi, dar cu siguranta preferata de localnici care nu sunt inebuniti dupa turisti. Zis si facut! In oras ziua se arata a fi calda si insorita (soarele n-a lipsit dealtfel de cand am aterizat, dar batea un vanticel cam rece). Odata insa ajunsi la bordul vaporasului, un vant taios ne-a pus la incercare adaptabilitatea noastra quebecoasa. In paranteza fie spus s-a cam ras de noi cand ne plangeam se frig in special in primele seri. Cum spuneam, vantul a batut teribil pe durata calatorie spre Manly, insa nu ne-am dat batuti, am ramas afara. Ferry-urile sunt un fel de autobuze de-alea englezesti cu etaj, poti sta inauntru (ba chiar bea un ceai/cafea si manca o prajiturica), sau poti sta afara, mult mai propice pentru vazut imprejurimile dar si mai putin confortabil. Dupa cam 30 de minute ajungem aproape de o plaja aflata in golf, nicidecum la ocean, nici urma de valuri. Noi aveam niste fete cam festelite si nedumerite: unde fac dom'le astia surf? Mai era si un tzarc din franghie pentru copii. Un pic dezumflati ne dam jos de pe ferry si intram intr-un birou de informatii. Luam o brosura si se face lumina: nu asta e plaja. Trebuie sa mai mergem 5 minute pe Corso (un bulevard pietonal marginit de magazine de surf si restaurante)si suntem pe plaja. Ei asa mai zic si eu, dar ce sa vezi, un vant teribil again si plin de panouri ce avertizau ce e "high surf" si in plus altele cu o meduza sub care scria "Bluebottles", niste creaturi "simpatice" care odata esuate arata ca basica aia pe care o au unii pesti in burta, printre intestine, numai ca aste-as de culoare albastruie, par goale pe dinauntru si au un fir lung uneori as zice de peste un metru care daca te atinge, te doare, dar nu asa, ci rau de tot. Cu toate astea era plin de surferi in apa ba chiar si vreo doi kyte-surfers, restul lumii statea cuminte pe plaja la soare si vant. Ne-am asezat si noi, am facut un picnic, dupa care baietii s-au pus pe jucat fotbal si eu m-am pus pe ctit tot felul de cartulii despre Manly. Oamenii astia in vremea ce noi faceam revolutia din pas'opt, deja se duceau cu ferry-ul in Sydney si se dadeau cu niste placi de 3 metri, poate si mai mult si purtau costume de baie de-alea vargate. Peninsula e foarte frumosa si zonele rezidentiale sunt foarte upscale. Dupa cateva ore nde plaja si joaca, o luam spre casa unde Adi si Tutu ne asteapta. Pozele pentru zilele aste vor veni si ele curand. Radu e in charge cu partea asta.

Sydney, day 3

Va pupam mult pe toti. Dana si Dorin, vrem vesti de la voi despre cei 2 copii pe care i-am lasat acasa: Iris si Ibi (pestele beta al lui Luca). Imi cer scuze pentru eventualele erori de ortograf sau gramatica, nu prea am timp sa-mi verific posturile.

Luni 30 oct.2006

Iata ca a venit randul zilei de luni. Cand ne-am trezit cam pe la 8 jumate, Adi ne-a hranit sanatos si am pornit toti 4 spre biroul Medicare care se afla intr-un mall din apropiere. Procedura a fost aproximativ scurta si lipsita de dureri. Am stat acolo cam 30 de minute si la plecare ni sa spus ca vom primi cardurile in 2 saptamani. Dupa Medicare am fost pe la supermarket sa luam de-ale gurii, le-am adus acasa si am plecat iarasi spre Circular quay (adica locul unde se afla opera, Royal Botanical Garden, podul, statia de ferry-boats care merge spre Taronga Zoo, Manly. De remarcat la supermarchet sunt preturile fructelor INGROZITOR de mari. Banane 18$/kg, un mango 2.99,strugurii intre 12 si 29$. Explicatia e ca aici fructele sunt cum erau in Ro, pe timpul impuscatului, adica sezoniere. Se pare ca nu se importa fructe ce pot fi produse local, iar in cazul bananelor din cauza unei furtuni de prin ianuarie care a distrus plantatiile, acum cantitatea produsa local e extrem de mica. Statul refuza sa importe banane ca sa vina in ajutorul fermierilor autohtoni; asa ca daca vrei banane platesti 3 dolari pe una.(Socialisti! ar zice unii dintre noi). Dar sa revenim, am plecat spre centru.Cu trenul pana acolo facem cam 40-50 de minute.Ne-am facut abonamente saptamanale care au costat 48$ pt adult si 24$ pt copil - sunt valabile pe toate liniile de tren/autobuz si pe ferry-uri. Odata ajunsi ne-am uitat ca tot turistul cu gurile cascate la toate cele si am facut 'jde poze pe care cand o sa ne prindem cum sa le lipim aici o s-o facem. Am vizitat opera, portul si gradina botanica. Toate extrem de impresionante. Botanista si tzaranca din mine au fost extrem de atinse de catre gradina, care desi nu e asa cum stim noi gradinile botanice, cu straturi trase cu rigla si plante oranduite judicios, are un farmec teribil. E ca o bucatica de jungla pe aleile careia ba ti-e teama ca-i aproape intuneric si sunt tot felul de pasari pe care nu le vezi, dar tipa cand ti-e lumea mai draga, ba ajungi pe pajisti insorite de pe ale caror pante poti sa vezi apa albastru - verzuie a Port Jackson-ului. Ba miroase a jungla, ba simti briza si mirosul oceanului. Plantele si pasarile sunt incredibile si-ti dai seama ca esti intr-o tara absolut diferita de ceea ce ai cunoscut pana acum cand vezi o pasare cu picioare ca de gaina (putin mai lungi poate) dar fara nici o membrana interdigitala whatsoever, care sare in apa si se pune pe inotat ca rata. Pe la ora 6 ne-am pornit spre casa si odata ajunsi, Adi si Tutu ne-au luat val vartej in vizita la niste prieteni (Loredana si Mihai) care sarbatoreau ziua ei de nastere, a Loredanei. Foarte simpatici amandoi. Cu aceasta ocazie Radu a fost initiat in arta barbie-ului - nu va ganditi la prostii, asa alinta australienii barbecue-ul. Trebuie sa folosesc prilejul pentru a va spune ca mancarea e extrem de gustoasa , legumele, fructele, carnea, si in special branza au un gust teribil de bun. Ma bate gandul sa incerc sa incerc un mic trafic de branza - e una care seamana cu branza de burduf, dar as zice ca-i chiar mai buna.Yumm! Cam asta am facut luni.

Sydney, day 2

Acum am sa incerc sa ma apuc de ziua de marti. Pupaturi multiple!

"laite" post

Oameni buni, imi pare rau pentru tacerea indelungata, dar m-am enervat rau, am scris un post luuung de tot in care descriam prima zi petrecuta aici si l-am pierdut, pe tot. Evident ca mi s-a taiat tot cheful mai ales ca trebuia sa repet.

29 octombrie ora 6:15, avionul nostru aterizeaza la Sydney, deasupra marii erau niste nori vinetii din care n-a mai ramas nici tipenie odata ce-am ajuns in oras, laudabil din partea lor.

Trecem prin vama ingrijorator de usor, noi cautand biroul de "imigrari" iar personalul aeroportului abordand o atitudine ferma de "No worries, mate [...] puteti sa indepliniti toate formalitatile maine, doar nu vreti sa incepeti duminica la 6 dimineata?". Bagajele ne vin pe banda, in mod uimitor: amandoua si fara lipse aparente.

La 6:45 iesim cu bagajele si punem piciorul in mod oficial in Sydney, soare, palmieri, steagul Australiei, un panou mare "Welcome to Sydney!".

Stam "abandonati" si debusolati cateva minute inainte de a-l suna pe Corneliu, care trebuia sa ne astepte la sosire. Nu-l cunoastem personal, dar nimeni in aeroport nu pare sa corespunda descrierii. In final, misterul e rezolvat: zborul nostru era anuntat sa soseasca o ora mai tarziu (la 7 si 20) dar se pare ca pilotul nostru a dat bice prea tare si a ajuns mai repede. In asteptarea lui, dau o raita prin aeroport si ma intorc descurajat: o cutie de 12 Krispy Kream care la Montreal se vinde la 6-7$, aici costa 12-13$. Un croissant costa vineri dimineata 1.89$ in aeroportul din Montreal ; varianta lui australiana costa 4$. Dau o fuga la McDonald's sa verific pretul Big Mac-ului dar meniul e atat de "specific" de nu sunt in stare sa gasesc ce ma interesa.

Plec oricum multumit de statisticile adunate si ma intalnesc cu Maria si cu Luca la celalalt capat al aeroportului. Maria sade pe o banca, in asteptarea lui Corneliu iar Luca isi exerseaza adidasii cu roti.

In scurt timp apare Corneliu (un tip super-meserias, nu stiu daca v-a vorbit Maria de el si de Adi, sotia lui, pe scurt sunt cei care ne-au adoptat pe perioada sederii noastre aici) si aventura noastra australiana incepe. Primul drum, pe care orice emigrant care se respcta il tine minte (intre aeroport si "casa") e de departe cel mai frumos din experienta noastra de telelei vasile: cladiri frumoase, mult verde, autostrada cu benzi inguste (ca sa incapa mai multe pe un sens), tunele taiate in stanca, podul peste Sydney Harbour, evident Opera, tot decorul din Finding Nemo ni se deruleaza prin fata ochilor. Mai tarziu, urcam catre North Sydney si mai departe, cartiere mai mult sau mai putin aratoase, si in sfarsit Normanhurst, oraselul lui Corneliu si Adi. Foarte verde si foarte linistit, iar casuta lor draguta si primitoare, printre eucalipti crescuti de-a lungul drumului.

Dupa ce mancam de dimineata (nu sunt foarte sigur de ce, ca doar ne hranisera in avion inainte de aterizare, si inca bine), suntem hotarati sa ne conformam cu noul fus orar si sa nu ne culcam pana la noapte, asa ca plecam in prima excursie: o ora-doua pe plaja la Umina (vant puternic si apa rece, dar avem ocazia sa stam de vorba mai mult cu Adi si Corneliu, care se dovedesc nu numai "saritori" ci si niste prezente foarte placute.

A doua oprire, Woy-Woy, unde un restaurant de "Fish & Chips" si-a facut un obicei din a hrani o sleahta de pelicani milogi in fiecare weekend la 3 dupa amiaza. Inutil de spus, Luca s-a distrat enorm si noi asemenea.

Ultimul drum de duminica: mancare (buna) la Ettalong, plimbare scurta pe plaja si ne intoarcem acasa, unde cadem rupti la sfarsitul unei zile care a parut interminabila dar extrem de placuta.

Ceea ce ma pregatesc sa fac si eu acum, e aproape 4 dimineata aici.

Sydney, day 1 - Central Coast

the atomic family

the atomic family

Salutare,

Iata-ne ajunsi in Sydney dupa peripetii ce au inceput inca de vineri dimineata, dupa cum, probabil, o parte dintre voi stiti.
Ei bine am pierdut avionul - eu am deschis ochii vineri dimineata si m-am speriat ingrozitor, aveam si de ce; afara era lumina cam asa cum e pe la ora opt dimineata - 7:24, avionul pleca la 8:55. Evident ca a inceput o cursa pe viata si pe moarte: imbraca-te, ia valizele, incuie usa si goneste ca la raliu printre adormitii fara tragere de inima care suntem atunci cand mergem la servici.
Ajungem in 20 de minute de cand ne-am trezit! yeey! La aeroport eu raman cu Luca la masina si Radu merge la check in. Noi il asteptam pe Bogdan care, in mod eroic dupa ce a fost sunat de pe drum a reusit si el sa se imbrace cu viteza luminii si sa cheme un taxi, asta doar ca sa-si scoata prietenii disperati de la ananghie, adica sa ia masina.
Odata cu check in-ul facut si scapati de masina, iata-ne completand cu maini tremurande declaratia vamala si gonind ca nebunii catre vama US unde....era o coada serpuita si luunga rau la care in mod inevitabil a trebuit sa stam. Dupa vama ne-a luat frumusel o madama, care ne-a explicat calma ca n-avem cum sa mai luam avionul care mai avea 15 minute pana la decolare si ne-a scos in holul de la intrare al aeroportului - amestec de indignare, frustrare, perplexitate si zadarnicie pe fetele noastre cat incape. Ne abandoneaza la un birou de ticketing unde stam pana la ora la care avionul de 8:55 pleaca, and beyond that.
O dama cu figura extrem de acra, dar cu suflet mare ne cauta variante prin care sa ajungem in LA la timp pentru zborul spre Sydney. Timp aveam pana la 9 seara, asa ca ne-a gasit ceva prin Toronto si de-acolo in LAX. In timp ce ea cauta, Radu incerca sa ghiceasca daca si cat o sa ne coste domnul nostru de dimineata. Ei bine nimic! yeey, again! Ce sa facem, avem si noi micile noaste bucurii...
Ceva mai relaxati, ne scapam de bagajele de cala pe care in tot timpul asta le-am purtat dupa noi si mergem la o cafenea sa mancam ceva.
Drumul pana la Toronto, sederea in aeroport pana la urmatorul zbor, n-are sens sa le mai narez ca n-au avut nimic mentionabil, asa ca sar direct la zborul spre LA.
Zbor operat Air Canada, Avion de genul celor care zboara in sud, mic si inghesuit, servicii modeste masa pe care ti-o platesti, optiuni vreo 3-4 si vai-de-mama lor, burgeri reci sau supe instant. ODIOS. Zbor de sase ore.

LA, soare, palmieri, piscine - temperatura la sol 27 celsius. In concluzie perspectiva de a sta 5 ore in aeroport nu ne incanta deloc. Ne interesam cam cat ne-ar lua pana la o plaja in apropiere si luam o teapa cu niste microbuze ce mergeau spre Venice beach. Teapa doar la pret pentru ca altminteri si-au facut treaba.
Venice beach, foarte frumos dar cu o fauna care ar fi facut mandra orice gradina zoologica. Plaja enorma ca in filme si din filme, valuri mici dar destul ca niste "surfer dudes" sa-si faca fitness-ul pe ziua respectiva.
Am prins un apus superb, ne-am bagat picioarele-n ocean, am mancat cate o felie de piza si-am pornit-o spre aeroport unde spre deosebire de dimineata aceleiasi zile, am ajuns la timp.

Sydney, day -1 - Flight to LA, Venice Beach

Zborul spre Sydney a fost mult mai placut si confortabil decat ne asteptam. Loc muuult mai mult decat am avut de dimineata, mancare surprinzator de buna, filme si somn. Am dormit cu Luca pe doua scaune - el langa spatare si eu pe margine si cu picioarele in bratze la Radu. Cred ca eu si copilul am dormit cel putin 7 ore din totalul celor 14, poate chiar mai mult.

Sydney, day 0 - Flight to Sydney

Va las acum si povesti mai tarziu ca trebuie sa plecam.

Va pupam pe toti si ne gandim la voi.

the atomic family

the atomic family
Ei bine iata-ne cu doar 3 zile inainte de plecare.
Bagajele sunt inca nefacute, dar macar acum avem idee in ce le punem. Deja m-au apucat nervii dinaintea plecarilor peste mari si tari, mi se pare ca n-o sa am timp sa le fac in liniste si o sa uit lucruri esentiale. Mai am inca de returnat carti la biblioteca si de cumparat lucruri de genul bateriilor, plasturilor si a tot felu' de alte nimicuri indispensabile.
Radu e in birou unde isi scrie cu tot felul de domni mai mult sau mai putin australieni, incercand in felul asta sa testeze apele inca primavaratice, si sa recupereze timpul pierdut pentru ca s-a apucat numai aseara sa-si anunte apropiata vizita. Incurajator e faptul ca se pare ca are deja un raspuns, sa speram ca n-o sa fie singurul.

ma duc la culcare, dar am sa revin cu new developements...

Ei bine, cum familia Vintila se pregateste de de cel mai lung voiaj din viata ei de pana acum, eu mama de familie am luat initiativa acestui blog.
Mi-as dori sa am timpul, inspiratia si tragerea de inima sa scriu cat mai des, pentru ca voi prietenii si familiile noastre, sa fiti la curent cu toate nazbatiile si sa ne puteti trimite sfaturi, incurajari, descurajari, sau orice v-ar mai putea trece prin minte.
Pentru moment AMR-ul este de 17 zile pana la zborul catre tarile calde. N-as putea afirma cu mana pe inima ca ma simt pregatita pentru toate cele pe care le avem de facut acolo si chiar pana sa ajungem acolo, dar macar prima conditie necesara si evident nu suficienta e indeplinita: avem biletele de avion cumparate.
Bagajele nu-s facute si nu numai atat, nici nu avem recipientii in care sa le ingramadim - cele doua valize pe care le posedam aflandu-se intr-o stare ce nu-mi lasa speranta ca ar putea fi utilizate pentru un voiaj ce implica manipularea lor de aprox. 7 ori de catre personalul unei multitudini de aeropoarte. In concluzie - de cumparat valize, cel putin doua.
In fine, va voi tine la curent cu demersurile premergatoare.

later,

Maria