Weekend-ul trecut am fost la o licitatie pentru un apartament de 2 camere in Prymont (in Darling Harbour). Zona e scumpa (foarte aproape de centru, blocuri "selecte") dar am vrut sa ma duc din doua motive. (1) pentru ca eram curios cum se desfasoara o licitatie si (2) pentru ca apartamentul arata foarte "pe gustul nostru" si ca plan, si ca zona, blocul asemanator cu cel din Montreal - la facilitati) si eram curios cu cat se vinde.
Am ajuns cu vreun sfert de ora inainte sa inceapa, erau deja vreo 30 de persoane in apartament, pana la 10 fara un sfert s-au strans vreo 40, dintre care am numarat 32 de asiatici. Licitatia a inceput cu prezentarea apartamentului, ce vedere minunata catre curtea blocului (intr-adevar, nu era spectaculoasa dar curtea era ca un parc mic), cat de bine e impartit apartamentul cu o foarte moderna bucatarie deschisa (astea sunt cuvintele agentului), garaj, piscina, gym in cladire, etc, cine liciteaza?
S-a asternut o liniste ca la scoala in care fiecare se uita in cate un colt al tavanului, scotocea prin poseta dupa ruj sau isi consulta plin de interes agenda sau telefonul mobil. Dat fiind ca n-a oferit nimeni un pret de plecare, agentul a comunicat pretul cerut de vanzator, 550,000$. Un domn (alb) a oferit 560, cine ofera mai mult? un chinez 570, o chinezoaica 580, de aici albul s-a retras (dupa ce a licitat o singura data, la deschidere) si au ramas ea si el (chinezii). El 590, ea 600. Ea 600 o data (si izbea licitatorul cu piciorul in pamant), ea 600 de doua ori (si iar poc din calcai, uitandu-se la chinezul care nu mai licita). Din spate a aparut agentul chinezului, care i-a spus in soapta sa liciteze cu putin mai mult, ca sa tina jocul deschis, alfel lua chinezoaica apartamentul. Eu ma gandeam... nu stiu cat o fi costand un apartament de-asta de obicei, dar asta parca merita sa te duci mai departe, adica de la 595 la 600 ce e, odata ce ai 595,000? Dar cine stie, poate se intinsese deja mai mult decat ii era plapuma, mai stim noi pe cineva, si atunci i-o fi greu... 601, s-a hotarat el intr-un tarziu, spre bucuria licitatorului, 602 ea, 603 el, 604 ea, o data, de doua ori, de trei ori, Aaadjudecat. Eram tot transpirat de emotie de parca erau banii mei la mijloc, si ofticat totodata ca l-a luat chinezoaica, de parca mi l-ar fi luat mie. Ba chiar mi-a trecut prin cap ca la inceput, cand nu oferea nimeni nimic, trebuia sa ofer eu 300,000. Oare cum ar fi decurs licitatia? Mi-era frica doar sa nu taca toti din gura, si sa ma oftic ca desi pretul ar fi fost bun, nu puteam sa platesc cei 10% avans (trebuie sa faci cecul pe loc de minim 10%) si pierdeam casa... Cuibusorul nostru de nebunii...
De acolo am plecat la o vizita pentru un studio, in Randwick. Mai vazusem cu o saptamana in urma un studio in Maroubra, care nu ma entuziasmase foarte tare in afara faptului ca era... un studio locuibil. Problema mea era ca mirosea urat in bloc, asa ca am continuat sa caut.
Cel din Randwick, frumos, nimic de zis, intr-o cladire renovata proaspat, erau doua garsoniere (studiouri, cum s-ar spune pe meleagurile acestea), un apartament cu 2 dormitoare si altul cu un dormitor. Toate curate, proaspat zugravite, cu parchet sau gresie pe jos si destul de cu bun gust. In plus, studiourile ambele mobilate, cu frigider, microunde, etc.
Am pus ochii pe unul dintre ele (pe cel mai mic) si am purces la drum catre alte 2 vizite. Una am terminat-o repede, era un apartament de doua dormitoare, vroiam sa vad cam cum arata pentru banii aia (era vreo 380$/saptamana). Ok, zic eu, good value for the money. A doua vizita ar fi trebuit sa fie un "Shared Accommodation", o camera intr-o casa cu inca cineva. In ultima vreme incepusem sa cochetez cu ideea de a ma muta mai aproape de servici, chiar daca imparteam o casa mai mare cu cineva. Dar cand am ajuns la cladirea cu pricina (in North Sydney) , am intrat in ea, m-am ingrozit, si am iesit repede. Era ca un adapost de homelessi, cu acoperis si usi. Am fugit degraba, inainte sa ma intrebe cineva ce caut. Mai vazusem case in zona aia si erau chiar ok, dar asta era de-a dreptul o bomba.
 |
| studio Maroubra, Randwick, 2bdr Neutral Bay |
Asa ca sambata seara am completat frumusel formularul pentru garsoniera din Randwick si l-am trimis pe mail, luni m-au sunat aia ca m-au acceptat, miercuri m-am dus la agentie sa platesc prima saptamana si in felul asta sa "rezerv" garsoniera, iar vineri am platit garantia (echivalentul a 6 saptamani, rambursabili la sfarsitul contractului daca nu am distrus apartamentul) si chiria pe o luna, am luat cheile, si iata-ma locatar cu adresa oficiala pe al treilea continent de-a lungul existentei mele.
Ca sa respect totusi ordinea cronologica, joi, cu o zi inainte de semnarea contractului, am mai avut un eveniment: m-am dus sa ma confrunt, din nou, cu RTA-ul pentru carnetul de motocicleta. Weekend-ul dinainte ma antrenasem bine, ducandu-ma in parcarile imense de la stadionul olimpic cu gandul declarat de a-mi desena traseul pe asfalt si de a-l repeta pana imi intra in reflex. Ba chiar am cumparat mingii de tenis pe care le-am taiat in doua, sa le am ca jaloane, ca la examen. Mai dificil a fost sa-l conving pe chinezul de la magazinul de 1 dolar ca mingiile alea imi sunt chiar bune, ca nu vreau sa joc tenis cu ele - el, cinstit, incerca sa imi zica ca sunt cam proaste pentru jucat - si in plus, ca nu am luat-o razna, si chiar vreau sa le tai in doua imediat dupa ce le-am cumparat. Pana la urma, manat de curiozitate, m-a intrebat la ce imi trebuie, si i-a tradus repede in chinezeste raspunsul meu si nevesti-sii. Au inceput sa rada amandoi chinezeste la mine, dandu-mi de inteles ca acum au inteles ce vroiam de la viata lor.
In parcarea de la Stadionul olimpic, spre surprinderea mea, am gasit (exact in coltul pe care il "ochisem" eu ca sa ma antrenez)... traseul de examen marcat cu vopsea, probabil de alt nefericit ca mine, inaintea mea. Asa ca n-am mai trebuit sa masor nimic, l-am binecuvantat pe predecesorul meu, am scos mingiile de tenis taiate in doua si le-am insirat pe asfalt, si am purces la slalomuri, frane, accelerari, pret de vreo 15km (m-am uitat pe kilometraj). Cand am plecat de acolo eram convins ca n-o sa mai am probleme.
Si n-am mai avut. Am facut traseul din prima, neintelegand cum de am putut sa-l pic prima oara. Asa ca acum am carnetul "full" australian, pentru masina si motocicleta. Mission accomplished.
Acum sa va povestesc despre weekend-ul ce tocmai a trecut: sambata, dupa ce am umblat de dimineata sa imi inmatriculez motorul (nu mai am rabdare acum sa va spun toata istoria si cum s-a facut ca motorul meu, nou, e tot neinregistrat dupa o luna jumate de mers pe strazi - cu numere provizorii, ce-i drept). M-am intors pe la pranz, dupa ce mi-am facut intre timp si carnetul - cu o noua poza, noroc ca ma rasesem in cap de dimineata sa nu arat ca Aricul. Si odata acasa la Carmen si la Alex (sa le dea Dumnezeu sanatate ca s-au milostivit de mine si m-au tinut la ei 3 luni de zile, din 5 aprilie in 5 iulie exact), mi-am facut repejor bagajele (o geanta mare de fapt), mi-am aruncat-o in spate (la propriu, avea bretele de rucsac) si am plecat in ceea ce avea sa fie prima (si, foarte probabil, ultima) mutare cu motocicleta din viata mea. A trebuit sa merg mai incet, ca desi imi statea sprijinita pe sa si pe umeri, geanta era totusi indeajuns de grea sa schimbe echilibrul motorului. Mi-am vazut reflectia in geamul unui magazin si m-a bufnit rasul. Eram ca un melc, cu casa in spinare, doar antenele imi mai lipseau. Dar am ajuns cu bine, am parcat motorul in fata casei, am facut cunostinta cu vecinul Jim si am intrat in apartament.
N-am despachetat atunci, era inca devreme (cred ca vreo 3 dupa amiaza) si m-am intors in Ryde, la Carmen si la Alex. Amandoi isi luasera carnetele si primisera si motoarele cu cateva zile inainte, asa ca trebuia sa ne constituim intr-o mini-banda de bikeri, ceea ce am si facut, si sa ne stabilim o destinatie (am gasit-o si pe asta, in casa unor prieteni de-ai lui Alex si Carmen, si mai nou, ai mei).
Lucrurile s-au aranjat in asa fel incat pe la 8 jumate-9 seara, cand am plecat spre (noua) casa, am mai gasit totusi un magazin deschis sa cumpar: (1) niste carpe de sters, (2) un spray de curatat, (3) o sticla de lapte si (4) un gel de dus. Le-am folosit pe toate in seara aia, inainte sa ma culc, primele doua in jur de doua ore, ultimele doua cam 5 minute (in total) si m-am bagat (multumit) in pat.
Am dormit relativ bine in prima noapte la adresa mea :) Salteaua avea o galma pe care am simtit-o toata noaptea si de care am tot incercat sa fug prin diferite unghere ale patului. Ma trezeam si ma gandeam ca ar fi fost toate bune daca salteaua ar fi fost neteda. Abia a doua zi, incercand sa vad daca nu pot sa indrept arcul sau ce-o fi fost, am vazut ca sub cearseaf era o... telecomanda (nu stiu de la ce, probabil ca au livrat-o cu patul :) )
Duminica dimineata m-am trezit devreme si am plecat in cautarea unui magazin pe langa casa. Am gasit unul la 10 minute de mers lejer pe jos, un fel de mall local, din care am plecat cu cate ceva de-ale gurii de mi-am umplut frigiderul si camara (vedeti in poze). Asa cum ii sade bine oricarui cap de familie si sef de casa, m-am ocupat de aprovizionare. Curatenie luna facusem cu o seara inainte asa ca mi-am permis sa imi iau dupa amiaza libera si sa hoinaresc prin cartier, pe malul oceanului, pe langa plaja si inapoi acasa printre blocuri si vilutze.
Ba chiar m-am oprit la Chish and Fips (asa se chema, nu sunt eu dixlexic) si m-am omenit cu niste calamari cu cartofi prajiti si salata, urmarind cu interes un catel care isi propusese ferm sa rapuna toti porumbeii si pescarusii prin epuizare: cat m-am uitat eu la el, vreun sfert de ora, n-a lasat unul sa se aseze pe pamant, pe o raza de vreo 100m. Era peste tot, cred ca 3 caini normali n-ar fi facut o treaba la fel de buna (poate ca totusi Iris l-ar fi egalat... primele 5 minute). Pana la urma cred ca s-a plictisit, s-a dus si s-a asezat PE banca langa stapana lui si ai fi zis ca l-a inchis cineva de la intrerupator, nici ca l-au mai interesat paserile ceriului.
 |
| 2008-07-06 |
Iar acum, celor care au avut rabdare sa citeasca pana la capat, o saptamana usoara. Tuturor celorlalti le transmiteti voi.
1 comment:
Salut dupa o mie de ani!
Felicitari si sa le stapanesti sanatos pe amandoua. Si motocicleta si studioul iti vor reaminti de viata ta de « burlac » candva, in viitorul foarte apropiat.
Despre noi :
Am avut o mica vacanta de 10 zile, facand poduri peste zilele patriei. Este pentru prima data cand noi ne luam vacanta fara sa plecam nicaieri. Si ne-am intors la servici cu constatarea ca a fost chiar mai bine decat ne asteptam. Am reusit sa ne odihnim, nu ne-am atins de cutii prin casa sau alte treburi care ne asteptau nerabdatoare aportul manutelor noastre dibace. Si nu ne-am plictisit.
A venit in sfarsit caldura si s-a profitat din plin de acest lucru : intalniri in gasca, cu vagi schimbari de decor in functie de in care curte ne aflam. Hahaiala, mancare si bautura la ordinea zilei. L-am serbat pe Paul, apoi pe Lavinia si asteptam cu interes si nerabdare urmatorul chef.
Andreea si-a inceput saptamana asta camp-ul de pictura Muzeul de Arta Contemporana si e foarte incantata. Restul verii isi va ocupa timpul cu lectiile de inot la piscina de cartier. Am avut emotii caci la inceput i se parea apa rece (daca ma intrebi pe mine chiar asa si era) si nu prea vroia sa intre, insa pana la urma s-a obisnuit. Deh, printesa adevarata simte si bobul de mazare prin multele saltele, daramite apa rece …
Am fost impreuna cu Miki si Cornel la Jazz Fest la concertul lui Katie Melua … absolut incantator, are o voce unica si o trupa de jazz foarte buna. Dupa concert ne-am oprit pe la scenele exterioare sa ne bucuram de forfota locului … si de putina si beri
Am fost intr-o zi cu ploaie cu spume si tunelul Ville Marie inchis pentru artificii la U23D. Am ajuns la mustata si plini de draci insa cum totul e bine cand se termina cu bine, concertul si compania (Gagii, of course) au fost intradevar o reusita. Desi nici eu nici Doru nu suntem fani U2, am gustat show-ul din plin. Singurul aspect negativ sau frustrant mai bine zis, asa cum mentionai si tu, este faptul ca desi in fata noastra stadionul din Argentina e plin sa pocneasca, iar vuietul si atmosfera incredibila, noi, asezati cuminti in fotolii la 3D nu puteam nici macar sa pocnim din palme, nu mai vorbim de dansat, fluierat, tipat, cantat … Dupa concert ne-am asezat pe o terasa cu o sangria in fata ca sa privim artificiile caci a inceput festivalul lor.
Asteptam concertul lui George Michael pe 18 iulie.
Si pana atunci probabil ca o sa ducem copiii la Wall-E si la artificii.
Cam astea ar fi noutatile, in rest, nu mare lucru, oarecum dezamagiti sa constatam ca desi e vara in toi si n-avem nici un chef de munca , odata reintorsi la servici n-avem alte optiuni! Si murim de ciuda ca Maria e-n vacanta!
Pupari si spor in toate,
Ioana
Post a Comment