In general, am invatat bine. Spun in general pentru ca, specific acelor vremuri, probabil invatam fara tragere de inima si pentru ca asa trebuia, sa crestem mari si sa ne facem ingineri la Cernavoda sau economisti ca sa ajungem in turism. Deci o viata de student normala, mai cu restante, mai cu examene trecute la rasul solului, mai cu note bune, dar in general probele importante erau un succes.
Licenta a trecut cu bine, proiectul de diploma - Enciclopedie Multimedia a Jocurilor Olimpice, o inovatie pentru anii '90 - a facut furori (sau asa imi place mie sa-mi amintesc), alte succese.
In sport, deceptii mai mici sau mai mari, n-am ajuns unde vroiam, dar in general, nu ultimul ciuruc.
Iar de atunci, lucrurile au mers de regula pe o panta relativ ascendenta. Mutat in Canada, angajat, de bine de rau, dupa 3 luni, pe post de junior, progresat usurel an de an pana cand n-am mai avut unde si s-a inchis si compania. Viza de Australia obtinuta fara probleme, testul de engleza, testul Mariei, toate succese.
Episoade neplacute au fost, unele de care prefer sa nu-mi amintesc (dar pe care nu pot sa le uit), altele din categoria "nedreapta e viata", dar nu neaparat esecuri.
La o scara mai mica sau mai mare, de ceva vreme n-am mai picat un examen, sau un test, cum s-ar spune m-am cam dezobisnuit sa pierd... Nu e de mirare deci ca saptamana trecuta, cand m-am dus la examenul practic pentru carnetul de motocicleta aveam oarece emotii, dar eram "po mal" (destul de, n. tr) increzator ca o sa-l iau. Vorba aia, aveam carnet de motor din '96... Am ignorat insa faptul ca din 12 ani, 7 ani in Canada nu m-am atins de motocicleta. Si de fapt nici asta n-a fost motivul esecului meu.
Examenul, relativ usor dealtfel, consta in 8 probe care sa-ti testeze controlul directiei, franele, viteza si acuratetea. Si pret de 7 probe si 3/4 am stapanit cu bine toate virajele si opririle. Si purtat pe aripile succesului, cand mai aveam mai putin de 6m pana la linia de sosire, am luat un viraj prea din scurt si am intors o jumatate de minge de tenis pusa pe astfalt pe post de jalon. Si cum asta era motiv de picat, examinatoarea mi-a spus cu politete "imi pare rau, dar de data asta ai picat". M-a secat la inima, dar mi-am adunat toate puterile si am intrebat-o cate greseli am acumulat? Nici una. Asta era prima, dar indeajuns de mare ca sa ma pice.
Asa ca, dupa multa vreme, am avut sentimentul ala al neputintei, daca eram 2 minute in urma, as fi fost mai atent, chiar s-a terminat? nu mai pot sa fac nimic? Ca un gol in minutul 90'. N-am mai putut (evident) sa fac nimic, m-am inscris la alt examen peste 2 saptamani, in definitiv nici nu e asa de grav, evenimentul nu atat de important ca sa scriu de el pe blog.
Si totusi, ma gandeam in timp ce mergeam spre casa, - pe motor, evident - as fi putut sa-l iau... Asa ma enerveaza ca l-am picat...
No comments:
Post a Comment