Search This Blog

Sunday, April 13, 2008

12-13 Aprilie, al doilea week-end

Chiar m-am bucurat cand a inceput week-end-ul. Nu ca m-as fi spetit cu munca in timpul saptamanii, dar cand s-a facut vineri seara m-am simtit si eu in vacanta. De obicei aplicam in fiecare seara (imi veneau pe Seek si pe MyCareer cate, sa zic, 40-50 de posturi, din care mi se potriveau vreo 2-3, si mai tras de par vreo 5, maaaaxim 10) dar in weekend am lasat-o mai moale. Vineri si sambata seara am avut program de vacanta, m-am reapucat de aplicat duminica seara.

Fac o paranteza aici, ca sa va povestesc un pic cam cum era programul meu intr-o zi normala. In general incepeam prin a-mi face o lista cu ce am de facut (Bogdan o sa-mi spuna acum ca intru intr-o bucla infinita). Ordinea de prioritati pentru restul era urmatoarea:
1. Mailuri de multumire (daca cumva ma intalnisem cu cineva ziua precedenta)
2. Mail-uri/telefoane de follow-up pentru posturile la care tineam mai mult (ex. Associated Press, unul de IT Manager la o scoala, un altul - prin agent - la un post de radio), in speranta ca o sa pot sa le "fur" un interviu
3. Aplicat la joburile de pe Seek / MyCareer / CareerOne. Daca pe vreunul dintre voi o sa va bata gandul, cred ca cel mai bun e Seek. La toate am puse cam aceleasi filtre: IT / Management sau Executive / IT. La Seek imi vin in medie 20-25 de anunturi pe zi (sambata si duminica scad pe la 5-6). La celelalte - cate 5-6 zilnic, din care 3-4 sunt anunturi care apar si pe Seek. Cu alte cuvinte, daca vrei sa acoperi cat mai mult din piata, foloseste-le pe toate 3. Daca vrei sa acoperi "cea mai mare parte din piata" (si cea mai semnificativa), atunci Seek e solutia. Cam asta e impresia mea.
4. Cautat alte surse alternative de joburi. Am aflat de ex. ca se va deschide un nou studio de animatie (se pare totusi ca peste vreo 6 luni - un an), am trimis informatia la unul dintre agenti, poate are de unde afla mai multe detalii.

Ei bine, toate puse cap la cap imi luau cam o zi, iar seara - respectiv in weekend - chiar ma simteam obosit.

Sambata n-am avut parte sa dorm foarte mult. M-a trezit Alex pe la 7 (e uimitor, dar ma trezesc relativ usor dimineata, e drept ca in general reuseam sa ma culc pe la 11 seara) si m-am dus cu el la niste job-uri. Alex are business-ul lui de spalat geamuri si covoare, pentru care eu am toata stima. A inceput de la 0 acum 2-3 ani iar acum are clienti constanti, a inceput sa vinda el insusi francize, in fine, jos palaria. Deci m-am dus cu el sa-i dau o mana de ajutor, desi nu sunt foarte sigur ca nu il incurcam mai mult. Dar fidel rolului meu de chibit, am legat dialoguri educative cu clientii lui. Primii (de sambata) erau niste francezi plecati din Franta pentru ca au avut de ales (el, de fapt) intre a face armata sau a lucra pentru o companie franceza din strainatate. Evident, a ales a doua varianta si nu s-a mai intors in patria muma. Foarte simpatici ei, si au gasit chiar de cuviinta sa-mi spuna ca "am reusit sa-mi insusesc bine accentul Quebecois". Am ras putin pe seama expresiilor quebecoises, mi-am mai exersat franceza si m-am hazardat sa-l intreb pe Alex daca AM terminat treaba, desi tot ce facusem eu fusese sa-i tin de vorba pe proprietarii ferestrelor proaspat curatate.

Ai doilea clienti (hmm, cu ce se acorda doilea?) erau o familie de irlandezi, interesanti si ei. Acolo i-am dat o mana mica de ajutor lui Alex (eu sapuneam ferestrele) si am bagat iar o repriza de discutii cu proprietarii, pe scurt am muncit de ma durea gura.

Ajunsi acasa pe dupa amiaza, Alex si Carmen au avut invitati (de ziua lui Carmen care tocmai ce trecuse in saptamana in care am ajuns eu). Ne-am distrat tare, s-a criticat politica regimului "comunist = labourist" din NSW, am povestit fiecare din istoriile lui mai haioase, una peste alta a fost foarte placut. Tutu si Adi (cei la care am stat acum 1 an si ceva) au venit cu fetita lor de 6 luni, care e foarte draguta si cuminte.
2008-04-13_Sydney - al 2lea weekend


Duminica ne-am petrecut cea mai mare parte a diminetii dezbatand fierbinte, cu Maria pe Skype Video, Alex si Carmen (si, evident, subsemnatul), un subiect sensibil: in care zona a Sydney-ului sa ne mutam. Va scutesc de detalii, dar pe scurt - n-am ajuns la nici o concluzie: va fi in partea de Nord sau in partea de Sud? Dupa principiul "Nord si Sud - faclii in furtuna".

Dupa amiaza am fost la Gelu si Mirela, pe care ii cunoscusem (eu) cu o seara inainte. Au plecat din Romania pe vremea lui Nea Nicu (fugit peste granita, lagar, chestii d-astea) iar acum au o casa care mi-a placut foarte mult, pe undeva prin nord, nu departe totusi de city.

Iar odata seara venita, am reluat aplicatiile. Vacanta s-a terminat.

No comments: