Nu ca as fi facut eu mare armata, dar ostasii de ciclul 1 stiu ca se chemau pifani si erau la cheremul "veteranilor". Mi-am dat seama acum ca am uitat cum e sa incepi intr-un loc nou. Dupa 7 ani la Meteor nu prea aveam noutati si daca aparea ceva brusc, aveam totusi o baza destul de larga pe care sa ma sprijin si sa abordez problema. Acum (si de fapt in orice loc m-as fi dus sau ma voi duce) atmosfera familiara si sentimentul ca poti sa gasesti ceva si cu ochii inchisi, probabil ca n-o sa le regasesc prea curand. Ma incita totusi faptul ca desi parca am inceput sa alerg intr-o cursa in care toti ceilalti veneau deja lansati, am totusi sanse bune sa ii ajung din urma (asta in cazul in care nu vine linia de sosire inainte de vreme ;) ). Cateodata am sentimentul ca astia au ani buni inaintea mea, si alta data ma intreb cum, daca sunt asa de avansati, nu vad solutii care mie mi se par evidente.
Sefa mea mi se pare cam... ciudata. Cred ca nu prea stie de unde sa ma ia (ceea ce e absolut normal) si atunci parca e tot timpul in expectativa. Dar probabil ca asa sunt si eu, vazut din exterior, asa ca o sa mai vedem noi in cateva saptamani.
Azi am avut prima sedinta serioasa, pe proiectul meu. De saptamana viitoare ar trebui sa ma apuc si eu serios de treaba, si poate in vreo 3-4 luni sa-l termin. Se munceste destul de mult aici, desi, daca e sa ma iau dupa Alex, doar eu muncesc atata, australienii nu. Cred ca intre timp am devenit figura ilustra in Sydney, Alex le povesteste la toti clientii lui cum muncesc eu cate 50 de ore pe saptamana si mai fac si vreo doua ore pe drum... Noroc ca a dat peste o cucoana care ne-ar putea cumpara pe toti (inclusiv planta carnivora) si care i-a spus ca "vai, dar ce mult lucreaza prietenul tau... uite, eu lucrez doar 3 zile pe saptamana si uite ce casoi am". Iar casoiul... - casoi! Cred ca asta e secretul, ar trebui sa ma duc si eu numai trei zile. Vorba lui nasul, "adica prost eu!"
Stiu ca am lasat-o mai moale cu pozele zilele astea. De cand am inceput sa lucrez, o data ca in fiecare dimineata merg pe acelasi drum si v-am trimis deja poze de pe traseu, asa ca n-am mai reusit sa fac poze inedite (azi de exemplu am alergat prin parc dupa un domn care isi plimba cei doi scottishi. Am renuntat la un moment dat, ca imi venea autobuzul). SI fiindca am adus vorba de scottishi, uitati aici o poza cu Iris, de cand a nascut ea 5 pui (se vad si puii mici)
Maine vreau sa o iau prin oras (inseamna ca o sa fac si poze). Sa mai vad o casa, o plaja, una, alta, poate ma simt si eu mai in vacanta. Nu ca as inchiria apartament maine, dar as vrea sa vad si eu cam ce diferenta e intre ideea pe care ne-o facem citind anuntul, si realitate.
Tineti-ne pumnii, in weekend avem Open House (la casa de "deasupra la o panta"). Si daca nu mai vorbim pana maine, pupati-o toti, va rog, pe Cristina de ziua ei.
Si multumesc si lui Cornel pentru intermezzo-ul cultural-artistic cu ocazia sarbatorii muncii.
Iar pentru nostalgici (nu neaparat dupa vremurile de mult apuse ci dupa unele mai de curand trecute, la cererea publicului... Macarale...
Zeci de blocuri
Rad in soare argintii
Zeci de blocuri
In zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
Neincetat pana-nserat
Uite bratul lor de fier
Cum ridica pana la cer
Zeci de blocuri
Un cartier
Auzi, canta voios
O mandra fata
Cantul ei cel nou
A curpins zarea toata
Vrajit ma uit la ea
La mana-i mica
Ce ridica in cer
Cea mai grea macara
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc”
Macarale
Ras in soare argintii
Macarale in zori de zi
Suie agale
Pe albastrele carari
Macarale suie in zari
O macara incetinel
Mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc
„Spor la lucru
Si te iubesc
Si te iubesc
Si te ïubesc”
No comments:
Post a Comment