Luni, 6 noiembrie - scoala Warawee + QVB

Luni. Ne-am trezit cu un oarecare sentiment de panica, cel putin eu. Am realizat ca a trecut deja o saptamana si n-am facut mare lucru. Cred ca amandoi, eu si Radu, suntem "sfasiati" :) intre a lua vizita asta ca pe o vacanta, poate singura pe meleagurile astea si deci sa facem si sa vedem cat mai multe, sau sa ne punem cu burtile pe treaba si sa cautam: contacte, case, job-uri, informatii de tot felul. Aseara Radu a inceput sa-si caute CV-ul prin mail, a gasit o versiune destul de recenta dar in format pdf. Oricum trebuie modificat, dar o sa-i ia ceva rimp sa-l rescrie. Lasam asta undeva pe "to do list" mai la urma, mai pe seara. Hai repede sa mancam si apoi, am decis de ieri ca o sa mergem la scoala din Warawee care e relativ aproape, dar vrem sa ajungem si in alta parte... Eu propun sa mergem spre centru ca e o zi inchisa, deci nu-s sanse de plaja. Macar cascam gura pe la cladiri interesante si ne familiarizam nitzel cu centrul. Mancam bine si fuga la tren, cu obisnuitele sughituri: " stai mami ca fac pipi!", "am luat apa la noi?", "abonamentele!". Nu cred ca am plecat vreodata spre gara fara sa fugim, dar cui spun eu asta ca voi deja ne cunoasteti bine?! Ajungem la tren si decidem s-o luam pe alta cale decat cea obisnuita, adica luam trenul pana la prima si acolo schimbam cu unul care merge spre centru, pe o ruta mai scurta si mai frumusica (un fel de Rigaud versus Deux Montagnes - pentru cei initiati intr-ale Montrealului). Odata transferul facut, eu admir peisajul in vreme ce Luca ne tot interogheaza cu scopul si durata vizitei la scoala asta: "...Iaaar la scoala? Aici o sa merg cand ne mutam?". Coborand la Warawee, n-avem ghidul strazilor la noi asa ca Radu ne calauzeste din ce-si mai amintea de pe internet, de cand cautase scoala. O luam pe-o strada, ne intoarcem si pana la urma pe alta care ne scoate in strada pe care o cautam. Dupa vreo 10 minute de mers ajungem la o scoala care semana uimutoir cu o scoala, asa cum o stim si noi si voi. Adica o cladire mare, de pe la inceputul secolului 20, masiva cu ziduri groase. Aha, deci au si scoli de-astea! Intram pe poarta care, culmea, are si o incuietoare childproof si ne indreptam spre o cladire alaturata mult mai noua si asemanatoare celor ce gazduiesc scolile australiene: lunga, joasa, cu geamuri continue pe cel putin 2 laturi. Era cladirea Administratiei. Asta e prima scoala la care mergem neanuntati si suntem curiosi daca ne vor primi sa facem turul. La biroul de langa intrare, o doamna pe la 60 si ceva de ani ne asculta rabdatoare cat povestim de ce-am venit si pe urma ne pune cateva intrebari despre Luca si perioada in care planuim sa ne intoarcem. Dupa ce raspundem cat putem noi de coerent - evident la intrebarile despre intoarcerea noastra in Australia - ne prezinta o doamna care ne va calauzi prin scoala si ne va da ce informatii ne trazneste sa mai cerem. Traversam o bucatica de curte si intram in cladirea cea mare. Semana oarecum cu scoala mea generala - cladire veche, tavane inalte, pereti vopsiti in alb-galbui. Din pacate aflam destul de curand ca cei din clasele mici nu-s acolo ci in niste locale de peste drum. Aici e doar biblioteca, si clasele de la 3 (parca) la 6. Biblioteca are vreo 15 calculatoare noi cu ecrane LCD si se gaseste intr-o ordine desavarsita. Nu miroase nici a carti prafuite cum mirosea in bibliotecile din Romania, printre care si cea in care mi-am mancat 3 ani din viata. Bibliotecara, o doamna vorbareata care vizitase cu un an in urma Montrealul pentru cateva zile si care foarte amabila ne-a dat multe detalii despre scoala. Dupa biblioteca am trecut si pe langa laboratorul de informatica une ne-au spus ca au scannere si printere si camera digitala pentru diveresle proiecte ale copiilor, calculatoarele tot noi, dar ce ne-a uimit cel mai tare a fost usa laboratorului, pe care doamna calauza, cam subtirica de felul ei, abia putea s-o deschida de grea ce era - metal masiv ca la un seif. Ne-a explicat ca din motive de securitate. Trecem apoi strada spre localele celor mici si suntem asigurati ca cei mici nu ies din curtea lor neinsotiti. Sectiunea piticilor se afla pe un teren vast si cam impadurit. Aici cam peste tot ai senzatia ca vegetatia o sa inghita orasul. Mie daca as fi fost mica si venita din Romania mi-ar fi fost cam frica sa ies in curte, dar nu e prima scoala la care vad genul asta de curte si incerc sa vad partea buna: se pot juca la umbra pe timpul verii si le filtreaza si aerul si estompeaza zgomotul, in plus pot juca v-ati-ascunselea. Aici cladirile sunt ca si in celelalte scoli, scunde si fiecare contine de la 2 la 4 clase. Ghiozdanele copiilor sunt insirate pe cuiere afara din clasa, pe un fel de prispa, usor accesibila si din curte si din clasa (sunt practic afara). A! am uitat sa va spun ca in Australia, parte din uniforma sunt si ghiozdanul si palaria. Si uniformele sunt chiar respectate, de la pantofi la palarie nu e nici o diferenta intre copii, in afara de cele genetice, evident. Gasesc asta foarte comod si chiar nu e ca la noi - ei chiar poarta pantofii de scoala si nu mai-stiu-eu-ce adidasi de marca. Intram in cateva clase, ne uimesc exercitiile de scriere la copii de la Kindie si desenele lor (ca si in celelalte scoli dealtfel). In plus copii de aici au o combinatie de program sportiv cu fitness, aerobic si yoga. Intram intr-o alta cladire a administratiei si o alta doamna foarte amabila ne da formulare de inscriere, ne prezinta o educatoare si ne invita miercuri la Open Doors pentru copii ce vor incepe la anu' in februarie. Ar fi bine sa venim ca sa ne facem o idee despre copii cu care Luca ar fi coleg daca ar merge aici la scoala, despre parintii lor si, evident despre personalul scolii. Scoala ramane pe lista impreuna cu Wahroonga, pare bine organizata si copiinormali, vorbareti si multumiti. Ne despartim de doamna care ne-a insotit in turul scolii, dupa ce ne incurajeaza in demersurile pe care le mai avem de facut si ne mai da numele unei scoli unde a lucrat si despre care spune ca e buna dar ca asta din care tocmai plecam are un director de milioane si ca datorita lui devin mai buna de la an la an. Ne notam numele scolii celeilalte si ne promitem sa mergem s-o vedem. Warawee - scoala- este la mijlocul distantei dintre statia de tren cu acelasi nume si Turramurra. Ne decidem sa mergem spre cea de-a doua ca sa ne uitam in drum si de blocuri, sau case de inchiriat. Gasim cateva blocuri demne de atentie si relativ aproape de gara, asa ca avem inca un motiv sa lasam scoala pe lista. Dupa un pic de asteptare ne urcam iar in tren si pornim spre centru. Cam cand eram relativ aproape, lui Radu ii vine ideea geniala sa ne dam jos la capatul dinspre nord al Podului (stiti voi care) si s-o luam la picior. Zis si facut. Odata coborati din tren ne oprim intr-un depanneur/convenience pentru ca subsemnata avea un craving acut de chipsi cu cola. Neinspirata alegere, amandoua dezamagire totala, chipsi cu gust de detergent, cola cu mult mai dulce decat cea canadiana si mult mai plata - a se citi saraca in bule. Podul are si pe un sens si pe altul cate un trotuar ingradit de plase inalte tivite cu sarma ghimpata, sa taie elanul sinucigas al vreunui deprimat. Azi nu e deschis pietonilor decat cel care ofera vederea spre Opera. Plimbare pe Harbour Bridge

Sydney, day 9 - Harbour bridge

Ne-a luat cam 30-40 de minute sa-l traversam, si asta nu neaparat de distanta, ci mai degraba din cauza pozelor. In primul rand ca in permanenta sunt ceva vapoare, ferry-uri, barci cu panze care populeaza Sydney Harbour, dandu-i un aer de agitatie dar si de vacanta totodata. In al doilea rand, cam toate cartierele din jur sunt pitoresti (evident, esti in centrul Sydney-ului). Kirribilli, care e un cartier "bine" de felul lui (am senzatia ca am mai scris o data ca acolo sta primul minustru), se intinde la capatul de nord al podului, inspre est, pe partea opusa a Operei. Daca va uitati la poze o sa vedeti multa vegetatie printre case, si spatii verzi chiar pe malul apei, cred ca daca n-am fi fost contracronometru in vacanta asta, mi-ar fi placut sa sedem putin pe imasurile alea. Tot in nord, inspre est, Milsons Point. Chiar la baza podului in Milsons Point e un parc de distractii la care Luca, saracul, tot tragea de noi sa mergem. Poate ca am fi mers, dar atractia principala parea roata mare, pe undeva pe jos se zbatea un roller coaster care in schimb nu parea indeajuns de inalt ca sa ne starneasca interesul. In fine, poate nu era chiar asa rau, dar ne-am spus ca o tura la La Ronde o sa fie cu siguranta mai satisfacatoare (daca mai apucam o vara in Montreal) In sud, podul se termina prin The Rocks, inspre "city". Dupa nenumarate poze ne-am hotaratsa coboram in The Rocks si sa o luam la picior catre Queen Victoria Building, o cladire pe care se pare ca turistii o viziteaza in mod constant, data fiind atat arhitectura ei (construita la sf. secolului 19 pentru spatii "comerciale") cat si pentru continutul ei (pe langa magazine, cafenele, etc, mai sunt si 2 ceasuri enorme, unul daruit de regina si unul de nu mai stiu cine) Inainte sa ne despartim de pod, sa mai spunem ca pentru modica suma de 140-150$, poti sa te sui pe el, atasat oarecum de o coarda de siguranta, si sa-ti faci poza in punctul cel mai de sus, probabil intre steagurile care domina portul de la inaltime. In cazul nostru, spiritul de aventura ne-a fost redus la tacere de costul prohibitiv (pentru buzunarele noastre anemice). Queen Victoria Building

Sydney, day 9 - QVB

O plimbare prin City e oricand placuta. Lumea pare mai bine imbracata ca la Montreal, dar asta poate fi si pentru ca sunt muulti oameni imbracati foarte business si fiind cald hainele sunt relativ colorate. Oricum in doua saptamani n-am vazut nici macar o fata in tinuta gotica, sau in ceea ce eu numesc uniforma chebecoasa, care-s blugi, in genere stramti cu adidasi de skateboard doua tricouri unul peste altul si rucsac cu multe insigne pe el, eventual parul scurt, zburlit si eventual legata la cap cu o esarfa colorata. Stereotipul aici pare sa fie fusta scurta de blugi, ugg boots, maieu colorat si parul lung. Daca la capitolul moda nu m-as aventura sa emit o concluzie in favoarea vreunuia dintre orase, la capitolul arhitectura/building design, sunt absolut convinsa ca Montrealul mai are de investit. E fascinant la ce ii poate duce mintea pe arhitecti si imi pare rau acum ca nu m-am concentrat deloc in poze pe aspectul asta. Martin place e un exemplu, dar interesante erau si cladirile noi. QVB pe mine nu m-a impresionat, e dragutza dar nu deosebita. Ceasurile, la fel ba in plus nici n-au functionat azi. Am stat si noi cu inca niste cupluri de mosi si babe, cu aparatele pregatite sa le facem poza la ora 6 si...nimic. De mentionat sunt totusi vitrina cu statuia, daca pot sa-i zic asa, poate mai bine ar fi reproducerea, reginei din ziua incoronarii sale - avea 19 ani.Si deasemeni scrisoare reginei pentru cetatenii Sydney-ului. Tare as vrea sa stiu ce le-a scris! Oricum, delicat gestul si demn de o regina. Magazinele din QVB sunt de bijuterii si ceasuri, antichitati in general si apoi altele ca suveniruri, sticlarie, cateva cafenele, o galerie de fotografie, singura pentru care m-as intoarce acolo in mod special. Cam atat despre QVB. De fapt ar mai fi de mentionat ca la plecare in pasajele subterane care duceau la tren, am gasit un magazin de incaltaminte foarte dragut si mi-a ramas gandul la niste sandale de-acolo. ;o))