the atomic family
Miercuri,
A cam venit timpul sa ne ocupam de lucruri concrete. Asa ca de diminteata, cand m-am sculat, mi-am propus sa ne dedicam ziua cautarilor: de scoli, de servici, de banci. Pe la 10-11 era atat de cald incat nu ne-a fost greu sa ne schimbam planurile: plecam la Bondi.
Luca, sus si tare, ca el vrea sa stea acasa, ca n-are chef de mers la plaja. Cred ca DVD-urile cu Tom si Jerry ale lui Adi il tenteaza mai tare decat nisipul si valurile. Reusim cu greu sa-l convingem, ne facem bagajele si suntem gata. Asa ca hop in tren pana la Sydney Central, hop in alt tren pana la Bondi Junction si de acolo cu autobuzul 333 pana la plaja. Sa zic asa, vreo ora jumate de drum de acasa.
Trebuie sa fiu cinstit cu voi: plaja arata exact ca in poze. Ma uitam prin parbrizul autobuzului si aveam impresia ca ma uit la o carte postala (iarta-ma, Cornel !). Surferii (evident bronzati si multi cu parul blond) pluteau pe placi si asteptau valul cel bun. Grupuri de incepatori pe apa sau pe nisip (chiar o grupa de pustani de 10-12 ani) dadeau ce-aveau mai bun in ei, in speranta ca o sa ajunga cat mai repede sa alunece pe valuri. Noi inca nu ne-am hotarat daca sa ne luam cursuri: daca ne intoarcem aici, o sa avem timp berechet, iar daca ramanem in Canada (incep sa sper din ce in ce mai mult ca nu...), la ce ne-ar folosi?
Ne pregatim sa intram in apa dar Luca observa chiar la malul apei niste Blue Bottle aduse de valuri asa ca in ciuda eforturilor mele, nu reusesc sa-l conving. Nu vreau sa-l mint, asa ca ii spun ca intr-adevar meduzele alea pot sa-l "arda" pe mana sau pe picior daca-l ating (stia asta dinainte) dar ca mai bine dacat sa nu intram deloc in apa ar fi sa intram, dar sa avem grija sa ne ferim de ele. Concluzia: ne introarcem pe plaja (de data asta) si ne vedem de altele.
Ceva mai tarziu (dupa ce probabil s-a mai obisnuit cu ideea), e de acord si calcand cu grija printre Blue Bottles, intram in apa si incepem sa ne luptam cu valurile. N-as putea sa va explic cum erau, curentul care se face cand se retrage valul e atat de puternic ca efectiv ma tineam cu greu pe picioare sa nu ne traga inspre larg. Valurile se spargeau intr-o spuma groasa, si ne impingeau la randul lor cu putere spre mal. Luca s-a distrat extraordinar.
La intoarcere, in autobuz, Luca s-a imprietenit cu niste italieni pe la vreo 20-25 de ani. Au vorbit tot drumul, ãia intr-o engleza chiar mai rudimentara decat a lui Luca. Si-au schimbat ochelarii de soare, sepcile si si-au facut poze. A trebuit sa stam cu ochii pe ei pentru ca stateau dubios de aproape unul de altul.
The Vintiroos
No comments:
Post a Comment