Azi am avut examen (teoretic) pentru carnetul de motor. Ieri m-am pregatit bine (pe site la RTA e un document de 73 de pagini cu intrebarile pentru test) si astazi m-am dus increzator la extemporal.
Am stat cu o duduie la ghiseu 30 de minute ca sa inteleaga ce e cu carnetul de conducere din Romania. A incurcat-o foarte tare ca am avut unul canadian, si ma tot intreba de ce nu le-am schimbat pe amandoua deodata (Maria mi-l trimisese pe ala romanesc dupa ce am ajuns eu aici). La inceput i-am spus ca o parte din bagaje mi-au venit mai tarziu, dar pentru ca mi-am dat seama ca mai introduceam o variabila (care era sosirea mea in Oz), spre sfarsit (pentru ca mi-a pus intrebarea de mai multe ori) i-am spus ca nu le-am facut deodata pentru ca permisul canadian mi l-au schimbat direct, iar pentru cel romanesc trebuia sa dau examen. S-a luminat toata de parca abia atunci as fi vorbit pentru prima oara pe limba ei, si s-a napustit din nou asupra dosarelor si hartiilor (printre altele mi-a facut cate 2 fotocopii dupa carnetele de conducere, nu sunt sigur daca asa trebuia sau uitase ca le-a facut prima oara)
Cert e ca jumatate de ora mai tarziu decat ora programata (si o ora dupa ce ajunsesem la RTA) am intrat in examen. A durat 10 minute, a fost "quick and painless" si l-am luat (scorul nu mai conteaza, ca oricum invatasem raspunsurile dupa atatea incercari nereusite de acasa :) ). Urmatorul test (ultimul, daca il iau) il am pe 20 iunie (vinerea viitoare) si am terminat cu carnetul pe urmatorii 3 ani.
Asa, de relaxare, sa va mai povestesc ceva: sefa mea s-a intors azi din concediu, a fost la bariera de corali (face scuba). Pe langa faptul ca e foarte frumos (amanunt peste care a trecut repede, e evident si toata lumea stie asta), povestea cum e cu curentul... cica a sarit unul in apa si pana la 38 de metri nu s-a oprit, ca l-a tras curentul in jos. Alta chestie, ca atunci cand s-au intors la suprafata, s-au oprit la 15m pentru ca de acolo in sus incepea un curent f puternic si nu vroiau sa-i duca departe de barca (i-a dus pana la urma, s-au trezit ca nu ii mai gaseau pe ceilalti din grup, s-au reunit pana la urma). In schimb, un prieten de-al lor se intorcea spre suprafata cand si-a dat seama ca au ramas unii in urma (la vreo 40m). A coborat dupa ei si le-a facut semn sa vina dupa el. Cand a ajuns iar pe undeva, s-a uitat si aia nu erau inca in spatele lui, asa ca a coborat iar. Cand au plecat de acolo se tineau nu stiu cum unii de altii si la un moment dat, unul a umflat minunea aia care te duce repede la suprafata, si i-a tras pe toti dupa el. Rezultatul a fost ca dupa du-te-vino asta prin apa, a avut dureri de cap ingrozitoare si a doua zi dimineata s-a trezit ca vede dublu. Erau pe vapor (croaziera de 5 zile pentru scufundari) asa ca a venit elicopterul dupa el si l-a dus la spital. Avea "bubbles" in creier, short term memory loss (ca Dory, din Finding Nemo) si doctorul zica ca se reface, dar nu era convins ca o sa se refaca 100%.
Aveti grija cum va scufundati!
No comments:
Post a Comment